Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit!

Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit!

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…!

Dar nimeni nu specifică dacă împreună sau separat. Fericiți ar trebui să fim cu toții, însă câți dintre noi suntem cu adevărat fericiți în cuplu?! Câți dintre noi avem relații cu adevărat sincere și sănătoase?! Puțini. Majoritatea relațiilor se bazează pe… necesitate.

Te iubesc pentru că mă iubești.

Am nevoie de tine.

Nu știu ce m-aș face fără tine.

Nu pot trăi fără tine.

Mi-e greu să respir fără tine.

Acestea sunt doar câteva din declarațiile pe care ni le facem unii altora pentru a ne mărturisi iubirea.

Ei bine… asta nu e iubire. Este o iluzie. O bulă în care putem trăi până la moarte. Ăsta e doar egoism pur. Mai simplu și mai sincer ar fi să recunoști că… te iubesc pentru că îmi ești de folos.

Atunci când oamenii nu-și mai sunt de folos unii altora, când tu nu îmi mai oferi mie ceea ce am nevoie, iar eu nu-ți mai ofer ție iluzia fericirii și a unei vieți împlinite, legăturile se rup. Deodată ajungem la:

Nu te mai recunosc.

Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit.

Nu mă mai faci fericită.

Păi da, n-are cum să mai fie bărbatul de care te-ai îndrăgostit dacă el nu-ți mai satisface nevoile egoiste.

Să nu te simți vinovat/ă. Captiv/ă într-o astfel de relație în care uzul și folosința se află la ele acasă, nici măcar nu realizezi că vă folosiți unul de altul. Așa crezi tu că este iubirea. Te-ai născut și ai trăit în sânul unei familii în care bărbatul este bun pentru că întreține și protejează familia, iar femeia este bună pentru că îngrijește și iubește „necondiționat” familia. „Necondiționat”… dar nu chiar necondiționat.

Ce-i drept, vremurile s-au schimbat, nevoile noastre au suferit, de asemenea, modificări. Modificările nu sunt foarte mari, pe lângă cele primare, au intervenit și alte nevoi emoționale și intelectuale. Fiecare avem nevoie de CEVA și când îl găsim pe ACELA capabil să ne ofere acel ceva, credem că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Nimic mai fals.

Eu, de exemplu, întotdeauna mi-am dorit să mă simt specială în ochii unui bărbat. Dacă el nu mă admiră, nu mă divinizează și nu îl simt ușor dependent de mine… înseamnă că nu îmi poate satisface EGOul. Căci da, vorbim de EGO. Un ego flămând care vrea să îi dai zi de zi acel ceva care îi animă și îi îmbunătățește toate aspectele vieții.

Este greu să recunoști ceea ce am scris mai sus, necesită multă putere. (Da, mă laud singură, dar sunt isteață și parcă merit.) Însă este primul pas prin care tu te poți desprinde, ușor ușor, de ego. Nu mai îndesa iubirea în cutia egoismului. Nu te mai încăpățâna să îți materializezi toate scenariile și fanteziile. Nu-ți mai strânge de gât partenerul. Nu mai fi absurd/ă, suspicios/suspicioasă, nu mai acuza, nu mai forța, nu mai manipula. N-ai văzut că toate astea n-aduc nimic bun?

Renunță la programele pe care ți le-ai inoculat în minte de ani de zile. Nu te mai teme că o să rămâi singur/ă dacă schimbi tiparul. Nu te mai obliga să trăiești în același cerc al viciului. Crezând că nu poți altfel și nu știi altfel, te supui unui abuz emoțional pe care îl trăiști la nesfârșit, indiferent de partener. Repeți același tipar și te afunzi într-o nefericire din care nu vei scăpa decât atunci când vei reuși să renunți la ego.

Ești o victimă? Te simți o victimă înșelată în dragoste? Ăla e tot egoul care te minte, te seduce și te afundă în depresie doar pentru ca tu să rămâi același om nesigur. Mintea îți joacă feste. Te sabotezi singur/ă chiar dacă nu realizezi, chiar dacă nu conștientizezi. Ești cel mai mare dușman al tău și singurul responsabil pentru fericirea sau nefericirea ta.

Renunțarea la ego e dureroasă, atroce, violentă, însă e singura cale de a-ți câștiga starea de bine și fericirea. Fericirea ta nu depinde de nimeni altcineva, decât de tine. Tu ești calea și adevărul. Tu poți orice. Important este să vrei. Stima de sine dizolvă egoul. Când o să realizezi că ești cea mai importantă și mai prețioasă persoană din viața ta, când o să renunți la manipulări, minciuni, falsități, măști și nu o să mai recurgi la tertipuri pentru a-l obliga pe celălalt să-ți satisfacă nevoile egoiste, când o să-ți aloci respectul cuvenit, atunci o să întâlnești iubirea perfectă, deplină, reciprocă, lipsită de frică și nesiguranță.

Există astfel de iubiri perfecte? Există, însă perfecțiunea este greu de atins, iar această perfecțiune nu poate fi atinsă decât dacă cei doi parteneri împărtășesc același nivel emoțional înalt. Amândoi trebuie să fie pe aceeași treaptă, de mână, uniți, sinceri, deschiși, altfel lucrurile nu funcționează. Relațiile sănătoase necesită voință și dorință reciprocă. De probleme și conflicte avem parte cu toții, important este să vrem să le depășim împreună. Când există același obiectiv comun, lucrurile nu pot să evolueze decât în bine.

Este mai ușor să suferi și să persiști în prostie, decât să iubești sănătos. Este de o mie de ori mai ușor.

 

 

Nu-i povesti despre fostele iubiri!

Nu-i povesti despre fostele iubiri!

Oamenii ar trebui să intre în relații cu inimile deschise, curățiți de mizeriile trecutului, sinceri și dornici de implicare. Când se îndrăgostesc, oamenii își doresc ca legătura să funcționeze și să evolueze permanent… în bine. Cu toții visăm la povești de dragoste care să dureze până la adânci bătrâneți, însă puțini dintre noi trăim astfel de iubiri și puțin reușim să construim.

Hai să nu ne mai găsim scuze și justificări, suntem distructivi și toxici. Suntem intoleranți și dispuși la prea multe compromisuri. Suntem conduși de frici și de obsesii. Nu știm să iubim și nici nu suntem prea dispuși să învățăm. Nu vrem să ne schimbăm pentru că schimbarea ne sperie. Ținem garda sus și considerăm că apărarea continuă, încrâncenată poate, ne protejează de suferințe. Cine să treacă de acest zid impenetrabil?!

În iubire trebuie să fii bun. Iubirea este un efort, iar atunci când nu vrei să depui efort și ai impresia că partenerul trebuie să te accepte fix așa cum ești, cu acele mii de defecte pe care nu vrei să le corectezi, nici n-ai parte de dragostea pe care o trăiesc „norocoșii”. Pentru că da, noi îi vedem ca pe niște norocoși, însă oamenii fac reale eforturi pentru a fi în relații sănătoase, trainice și solide.

Ce-i drept, din dorința de a fi iubiți pe termen lung și pentru ceea ce suntem cu adevărat, avem tendința de a-i povesti actualului partener despre toate iubirile din trecut. Nu spun că este rău, dar nici bine nu este. Încrederea se câștigă în timp, oamenii își fac cu ușurință impresii greșite, își formează rapid impresii eronate și emit judecăți fără remușcări. Când tu îi povestești actualului tot trecutul tău, aparent te acceptă așa cum ești, însă în momentele de conflict, toate aceste lucruri se pot întoarce împotriva ta.

Atunci când povestești tot trecutul tău, nu doar că îți pui sufletul pe tavă, îi dezvălui omului toate vulnerabilitățile, fricile, defectele, greșelile și modalitățile prin care poți fi condus la o „moarte sigură”. Îi dezvălui toate armele și slăbicinile tale, devenind o pradă ușoară pentru cel care, la început, nu te cunoaște și nu este atașat de tine.

Este de preferat să intri într-o relație curat și sincer, însă o poți face fără să îl pui în gardă și fără să îți predai „armele”. Un favor îi faci și îți faci dacă nu mai repeți greșelile trecutului și te străduiești să fii sufletul său pereche, nu spunându-i că tu ești într-un anume fel, că ai avut N relații și ai făcut o mulțime de greșeli. Lasă partenerul să-ți descopere sufletul, mintea și trupul. Nu îl forța să te vadă cum crezi tu că ești. Poate greșești în ceea ce te privește, poate exagerezi și cu siguranță nu este cazul să te spovedești.

Așa cum am mai scris, partenerul nu este Dumnezeul tău, nu te poate salva și nici nu te poate opri de la a mai repeta aceleași greșeli. Te schimbi pentru că vrei. Iubești pentru că așa simți. Te abții pentru că nu mai vezi pe nimeni altcineva în fața ochilor. Rușinea și teama nu își au rostul. Un om limitat te judecă pentru trecutul tău murdar, însă un om evoluat apreciază transformarea și schimbarea.

Nu ești un produs și nu trebuie să dai jos ambalajul ca să poți fi iubit la adevărata ta valoare. Cel care își dorește să fie cu tine, are răbdare și te ajută, voluntar sau involuntar, să ajungi la cea mai bună versiunea a ta. Pentru că aveți o influență benefică unul asupra celuilalt. Iubirea este un sentiment natural, însă a fi într-o relație trainică și puternică reprezintă o muncă pe care tu o îndeplinești cu dragă inimă. Pentru că acolo este locul tău și fericirea lui reprezintă fericirea ta. Evoluați împreună.

Pe fondul fricii, „nemeritismelor”, manipulării și dominării nu se construiesc iubiri pentru toată viața. Din aceste sentimente negative se nasc obsesiile și aventurile, nu adevăratele relații divine.

Tu cine ești? Persoana din trecut? Cea pe care ai îngropat-o odată cu nefericirea apusă sau ești omul nou de azi? Dacă nu mai ești cine ai fost, de ce mai simți nevoia să vorbești despre cine ERAI?! ERAI sau încă mai ești?! Conștiința ta ce spune?

 

P.S. Stiu că nu există cuvântul „nemeritism” în DEX! Încă nu m-am prostit! :))

 

Te iubesc (ne)condiționat?! S-o crezi tu!

Te iubesc (ne)condiționat?! S-o crezi tu!

Obișnuiam să-i spun adesea „te iubesc necondiționat”, însă nu eram sinceră cu mine și nici cu el. Deși puteam să bag mâna în foc că îl iubesc așa cum nimeni nu îl va putea iubi vreodată, mă credeam mai presus de orice altă femeie, și afirmam cu tărie și convingere că nu-mi doresc nimic de la el, în sinea mea tânjeam după o poveste cu happy end cu el. Speram că într-o zi o să îi pice vălul de pe ochi și o să vadă ce femeie excepțională sunt eu.

Adevărul este că nu se întâmplă niciodată asta. Oamenii se îndrăgostesc din prima clipă sau nu o fac niciodată. Iubesc sau nu iubesc. Timpul nu înseamnă nimic în această ecuație.

Blocată în „nemeritisme”, credeam că atât merit și nu am dreptul la mai mult. Așa mi-am indus ideea de a mă mulțumi cu puțin până când el și Dumnezeu aveau să mă răsplătească pentru buna mea purtare. Ce-i drept, făceam prostia și comiteam blasfemia de a-l considera Dumnezeul meu. Ei bine, noi, bărbații și femeile, nu suntem Dumnezeii nimănui și nici nu ar trebui să-i tratăm astfel. Nu este deloc în regulă să le punem pe umeri o asemenea povară și să-i urcăm pe un piedestal mult prea înalt pentru ei.

Partenerul nu este Dumnezeul tău. Nu te poți „ruga” la el sau de el ca să te facă fericită și nici n-ar trebui să te lași pedepsită de el. Nu este un zeu, nu are drepturi depline asupra ta, nu ar trebui să îi acorzi atât de multă putere încât să-ți influențeze întreaga viață. Fie că îl vezi ca pe un Dumnezeu punitiv sau ca pe unul capabil să îți îndeplinească toate dorințele, nevoile, așteptările și fanteziile, această gândire este profund greșită.

Admit. Eu nu știu să iubesc necondiționat, ba din contră, iubesc condiționat. Iubesc acel om pentru că văd în el capacitatea lui de a mă iubi din tot sufletul, chiar și în ciuda tuturor defectelor mele de care sunt mai conștientă decât îmi place să recunosc.

Și-mi pierd mințile după el și am impresia că nu pot trăi fără el. I-aș pune lumea la picioare și-aș fi în stare de multe sacrificii pentru fericirea lui… dar mai ales pentru fericirea mea. Dăruiesc pentru că vreau să primesc. Te iubesc pentru că îmi doresc să mă iubești.

Nu premeditez toate lucrurile astea, deși sunt capabilă să pun în aplicare multe șcenarii, însă folosesc același tipar în toate relațiile mele. Cunoștient sau inconștient, îmi aștept răsplata. La baza tuturor acțiunilor mele se află dorința de a fi iubită și de a iubi omul de care mi-e drag în acel moment. Sunt posesivă, egoistă și geloasă, iar aceste „calități” mă transformă într-o femeie și mai rea: una arogantă, narcisistă și distructivă. Nu sunt buricul pământului, dar îmi place să cred că merit să fiu centrul universului pentru un bărbat.

Știu că greșesc…

Din punctul meu de vedere, iubirea necondiționată nu există, însă printre noi divinitatea a presărat o formă de dragoste tare ciudată. Când omul iubit își dă arama pe față și îți arată cele mai groteși părți ale lui, iar tu încă simți că îl iubești din tot sufletul, îl accepți fix așa cum este și nici nu-ți dorești să îl schimbi, atunci s-ar putea spune că trăiești cea mai apropiată formă de iubire de cea (ne)condiționată.

Oamenii se iubesc mai ales la bine, când dau cu curul de asfalt, îndrăgostiții se cam rătăcesc unii de alții. Cine e capabil să fie lângă persoana iubită mai ales la greu, atunci acel om iubește aproape (ne)condiționat.

Nu poți fi convins că iubești pe cineva până când nu treci cu el prin focurile Iadului. După o partidă de sex toată lumea este fericită, toți sunt plini de iubire și toți visează la unicorni roz pe pereți. Important este să simți la fel chiar și după ce măștile au căzut. Dacă după toate relele pământului ești în picioare și încă mai ai puterea de a-l strânge în brațe și de a-i alina și iubi sufletul, atunci se poate spune că tu chiar iubești acel bărbat. Nu neapărat necondiționat, dar îl iubești.

Dincolo de toate barierele și nebuniile lumii, indiferent ce s-ar întâmpla între voi, oricâtă distrugere ar semăna în jur sau ar arunca asupra ta, tu știi că o să-l iubești mereu. El o să fie mereu în gândurile tale și în cel mai întunecat colț al inimii. O să îl ții ascuns, să nu cumva să știe cineva și să te acuze de demențeală cronică, dar o să existe mereu în venele tale și o să-ți mișune prin sânge indiferent câți ani vor trece. Și o să tresari de fiecare dată când îi vei auzi numele.

Vor fi momente când îți vei blestema zilele, dar iarăși o să te așezi, cu resemnare, pe marginea patului și o să-i șoptești în întuneric vorbe de dor sau reproșuri pe care el nu le va auzi niciodată. Pentru că nu este acolo să te audă și nici nu va fi. Dar tu vei învăța să îți lași amarul pe buza unui pahar cu vin și o să mergi înainte, trăindu-ți sentimentele pe care nimeni nu le poate înțelege, uneori nici măcar tu. Sentimente pe care nimeni nu le poate stinge, nici măcar un bărbat mai bun decât el.

Nu ții la un om pentru că merită. Dragostea n-are nimic de-a face cu meritele, însă ea rămâne fermă pe poziții chiar și atunci când omul iubit ți-a fărâmat coloana vertebrală și ți-a paralizat orice șansă la fericire cu el… sau chiar cu altcineva. Cu toate acestea, exact cum spunea și Sabina într-un comentariu la articolul anterior, nu te poți pune cu un om care nu te mai vrea și trebuie să îl lași în pace, dar nici el nu te poate împiedica să îl iubești în continuare.

Poți să ții la altcineva și să fii aproape fericită cu altă persoană, însă sentimentele încă să-ți fie dominate de dragostea pentru acel bărbat din trecutul tău. Chiar dacă face parte dintr-o poveste apusă și încheiată, ai depășit momentul și ai acceptat ruptura, omul acela rămâne dragostea vieții tale.

Și tu ești dragostea vieții pentru cineva… 🙂

Cine erai înainte de el?

Îți mai amintești cine erai înainte de el? Relațiile, fie ele sănătoase sau toxice, ne transformă. Ne schimbă. Și nici măcar nu contează dacă ne schimbă din bine în rău sau din rău în bine, cert este că nimeni nu rămâne același după o relație, indiferent cât de minunată sau de groaznică a fost acea legătură.

Am citit într-un articol, nu mai știu cum se numea auorul, că oamenii trăiesc în viețile lor trei mari iubiri: o dragoste în adolescență, o dragoste la maturitate și o dragoste până la moarte. Tu la care iubire crezi că ești?! În pragul căreia te-ai blocat?

  1. Dragostea din adolescență este plină de nebunii, este acea iubire de care îți aduci aminte cu plăcere, care te face să zâmbești și să-ți spui: „Doamne, ce tânără eram și câte tâmpenii am fost capabilă să fac”. Este iubirea aceea în sânul căreia te arunci cu capul înainte, fără să îți pese de nimeni și de nimic. Iubirea care, deși nu durează, devine o poveste de referință în viața ta.
  2. Dragostea de la maturitate nu este neapărat și o poveste matură. Ba din contră, este genul acela de relație care te nenorocește, care te zobește din toate punctele de vedere și care te învață cele mai multe și mai dureroase lecții despre „iubire”, viață, relații și oameni. Este acea relație care lasă răni adânci, dar care, totodată, te învață să lupți pentru mai mult și mai bine. Este povestea care te face să te maturizezi, care te învață să iubești sănătos, care te învață să lupți și să te aperi. O astfel de poveste este plină de păcate, dureri, obsesii și vicii. După o așa relație, plină de dramatism, șoc și groază, te transformi într-un om nou. Rămâne la aprecierea fiecăruia dacă mai bun sau mai rău.
  3. Dragostea până la moarte și după moarte este genul de poveste care te suprinde prin normalitatea ei. Intră în viața ta pe neașteptate și rămâne până la moartea fizică și trece dincolo de ea. Ajuns în acest punct, îți descoperi sufletul pereche, omul lângă care viața e frumoasă, liniștită și fericită. Totul decurge firesc, potrivirea este perfectă, nu mai există temeri și nici îndoieli. Totul vine de la sine. În sfârșit îți găsești locul, momentul și persoana lângă care te simți un OM adevărat, întreg, complet, fericit și echilibrat! Da, da! Astea este iubirea adevărată! Ea există chiar dacă îi negi existența. Chiar dacă în jur vezi doar mizerie!

Adevărul este că și eu m-am blocat tot la cea de-a doua iubire și probabil că acolo ești și tu. Încă suferi, încă ți-e dor și încă îl aștepți sau și mai teribil, nici acum nu te-ai dezmeticit și nici nu știi ce te-a lovit, dar te-a durut. Eu nu-mi ling rănile, dar nici n-am cunoscut omul lângă care să devin o femeie completă și fericită.

Îți mai aduci aminte cine erai înainte de el?

Cu siguranță te vei identifica cu o femeie naivă, fără experiență, fără căpătâi, debusolată, a nimănui, fără început și fără sfârșit. Poate că erai doar fericită și fără griji, nu neapărat superficială și nici proastă. Lucrurile sunt doar parțial adevărate. Nu erai a nimănui. Erai inocentă. Neatinsă de rău. Acum ești ceea ce a vrut el să fii. El te-a creat. Te-a plămădit și ți-a spălat creierul.

Tu exiști acum doar în prezența lui. Trăiești doar în prezența lui. Îl iubești pe el și atât. Respiri aerul lui, iar inima lui pulsează sânge și în venele tale. El reprezintă centrul universului tău. Motivul existenței tale. Nenorocirea și leacul tău. Asta nu e iubire. Și nici viață. Te identifici cu el și cu stările lui. Te-a învățat să simți durerea lui, cea pe care nu știe să o vindece și pe care o sporește făcându-te și pe tine să suferi. Din belșug.

Trezește-te! Când o să redevii tu?! 

Amintește-ți cine erai înainte să-l cunoști pe el! Activează puterea din tine și dorința de a te apăra și de a te salva de acel om nociv și toxic care îți oferă durere, nu iubire. Nu te mai teme de el. Nu-ți fie frică de singurătate. Chiar meriți să fii iubită de un om complet și sănătos, însă vindecarea și fericirea încep întotdeauna CU TINE!

Relații cu termen de valabilitate prestabilit

Relații cu termen de valabilitate prestabilit...

Dacă mi-ai vedea portofelul, ai spune că sunt femeia cu cel mai puțin stil posibil. Este mare, roz aprins, strident, lăcuit și de prost gust. Când l-am ales, am mers pe premisa că fiind atât de chicios și de săritor în ochi, o să îmi aducă noroc la bani. Bineînțeles că este doar o superstiție prostească, însă cum-necum, portofelul meu roz-bombon are spor la bani. Însă el nu ascunde doar bani, carduri și cartea mea de identitate, ci și un prezervativ Durex, „învelit” într-un ambalaj albastru. Unii păstrează fotografii cu persoane dragi, eu ascund secretul unei nopți. În mod normal l-aș fi folosit sau l-aș fi aruncat, n-am păstrat în viața mea un prezervativ. Nu vedeam rostul acestei acțiuni nebunești. Pentru că da, recunosc, este o nebunie. L-am păstrat de acum câteva luni, atunci când mi-am dat seama că este mai mult decât o „căciuliță”, este un simbol. Acest prezervativ reprezintă certitudinea că relațiile cu termen de valabilitate prestabilit chiar există.

Dacă te întrebi cum este o relație cu termen de valabilitate prestabilit, o să îți explic imediat. Se ia una bucată bărbat frumos de care te îndrăgostești nebunește, apoi trăiești o poveste cu el. Numai că acest bărbat are și un mic „defect”. Ori este nepotrivit pentru tine, ori nu se îndrăgostește de tine, ori pur și simplu nu își dorește o relație cu tine. Bărbatul acesta minune îți oferă în schimb o mare certitudinea aceea că mai devreme sau mai târziu veți încheia orice legătură și contact. Dacă vrei să-mi știi părerea, aș spune că onestitatea lui este de apreciat. Odată ce te previne de la bun început că nu îți poate oferi prea multe, decât ziua de azi și eventual niște momente frumoase, rămâne să decizi tu dacă vrei să trăiești sau nu cu el o relație cu termen de valabilitate prestabilit. Poți să îți asumi acest termen sau nu. De tine depinde cât de mult îți dorești să fii cu el, chiar și numai pentru o scurtă perioadă. Bineînțeles că sunt și masculi care nu îți spun dinainte termenul și ești nevoită să realizezi singură că ai fost prada unei relații de acest gen. Însă nu vorbesc despre aceștia acum, ci despre aceia care au măcar decența de a-ți spune dinainte că nu vor să se implice sau nu pot.

Am trăit și eu o astfel de experiență, tocmai de aceea am și păstrat prezervativul, pentru a-mi aminti tot timpul de acum încolo că relațiile cu termen de expirare prestabilit chiar există și te fac franjuri. Oricât de mult ți-ai dori să fii tare, să accepți și să-ți asumi doar prezentul, nu vei putea. Vrând-nevrând o să te trezești sperând la mai mult. Iar dacă acel mai mult nu vine și nu o să vină niciodată, o să suferi. Relațiile cu termen de valabilitate stabilit dinainte nu sunt pentru oricine. Sunt numai pentru acele femei puternice care se pot detașa și pot face diferența între plăcere și iubire. Dar când plăcerea și iubirea se amestecă, nicio femeie nu va putea să ducă pe umeri greutatea unei relații care s-ar putea încheia oricând. Este ca și cum ai trăi știind că peste două săptămâni urmează să mori. Sigur că este o comparație trasă de păr și exagerată. Dar imaginează-ți că te îndrăgostești așa cum nu ai mai făcut-o de mult, iar el te asigură că nu vei mai auzi nimic de el și nu îl vei mai vedea niciodată după ziua cutare. Cum ai putea să te împaci cu acest gând?! De acord cu tine, dacă nu poți să ai cu el o relație deplină, atunci îți vei dori o despărțire de vis și probabil că o să o ai, dar ce faci după?

Concluzia: Poți să ai o relație cu un termen de expirare stabilit dinainte, nu te împiedică nimeni, însă rănile ți le vei vindeca singură. Relația aceea frumoasă și scurtă o vei trăi în doi, însă durerea de după o vei duce singură. Ești pregătită pentru asta? Chiar se merită? Gândește-te bine!

Respectul cuvenit în cuplu

De ce nu se acordă respectul cuvenit în cuplu?

Compromisurile compromit relațiile, mi-a spus cineva la un moment dat. La vremea respectivă eram destul de necăjită și n-am dat prea mult sens acestei replici. Însă trecând timpul, am înțeles că avea dreptate. Compromisurile compromit relațiile și odată cu ele, partenerii încetează să mai fie aceiași. Își pierd respectul de sine, dar și respectul cuvenit în relația de cuplu.

De ce nu se acordă respectul cuvenit în cuplu? Răspunsul ar fi simplu – pentru că tu nu te respecți suficient de mult, pentru că ai închis ochii de mult prea multe ori, pentru că ai tolerat de fiecare dată și ai iertat chiar și ce nu era de iertat. Respectul cuvenit în cuplu trebuie să ți-l atribui singur/ă. Dacă nu o faci, partenerul nu o să o facă în locul tău. Odată ce ți-a prins slăbiciunea și a aflat că poate fi iertat, indiferent ce ar face, atunci nu te aștepta ca lucrurile să evolueze pozitiv. Relația nu o să devină mai bună din senin. Ba din contră, se degradează.

Relațiile funcționează pe principiul egalității și al reciprocității. Dar, ca să fii egalul partenerului tău și să primești ceea ce oferi, trebuie să-ți atribui respectul cuvenit. Să înțeleagă că nu ești persoana care să tolereze orice și care NU iartă orice. Cu fiecare concesie pe care o vei face lucrurilor grave, te îndepărtezi din ce în ce mai mult de la bunul mers al relației. Oamenii NU vor ca parteneri de viață animale de companie, persoane supuse, domesticite, ci vor persoane în ochii căruia să-și vadă propria reflexie. Știu că sună dur „animale de companie” și „persoane domesticite”, însă în asta ne transformăm de fiecare dată când acceptăm ceea ce nu se cuvine. În supuși ne transformăm atunci când ne mulțumim cu puțin și acceptăm acel loc minuscul și insuficient în relație, care, mai devreme sau mai târziu, o să ne strângă. Dacă nu îți acorzi respectul cuvenit în cuplu, relația aceea devine una chinuitoare, atât pentru tine cât și pentru el.

Chinuitor este pentru tine faptul că nu primești ceea ce meriți. Chinuitor este pentru el faptul că nu mai trezești în el ceea ce odinioară se întâmpla cu ușurință. Subminându-ți propria ființă, îl faci pe el să nu-ți mai acorde importanță, să nu mai vină la tine cu aceeași plăcere, să nu-l mai îndemne inima să te iubească cu aceeași pasiune. Nu o să-ți dea ceea ce meriți, dacă nu ceri și nu lupți pentru ceea ce meriți. Uneori primești ceea ce trebuie, nu ceea ce meriți. Poate că este o formă de revoltă prin care partenerul vrea să te readucă în simțiri. Dacă nu te respectă, poate că o face pentru a-ți spune: „Trezește-te la realitate! Pune-mă în banca mea! Arată-mi că ești persoana puternică și excepțională de care m-am îndrăgostit! Redobândește-ți locul în relație! Impune-te, revoltă-te și nu-mi mai permite să fac ce vreau din tine!”

Sigur că un astfel de partener dominant nu are scuză. Orice om ar trebui să fie fair-play într-o relație. Dar dacă tu nu primești respectul cuvenit, este vina amândurora. El a greșit, tu ai iertat. El a greșit din nou, tu ierți de fiecare dată. Deci se poate trăi așa! Atunci de ce s-ar strădui dacă tu vei rămâne acolo oricum?!

Sunt de acord să ierți, să nu faci din țânțar armăsar și să faci anumite compromisuri, dar totul trebuie să aibă o limită. Compromisurile se fac de ambele părți, de comun acord. Iar acestea, nu trebuie să fie niciodată atât de mari încât tu să fii nevoit/ă să te schimbi sau să te prefaci că accepți ceva pe care de fapt nu îl poți tolera.

Sfat: Joacă o carte importantă! Acordă-ți respectul cuvenit impunând niște limite. Dă-i de ales! Ori te respectă, ori pleci! Și dacă nu te respectă, pleacă. Ai acordat deja o mie de șanse atunci când ai închis ochii și ai trecut cu vederea greșelile lui. Dacă voi sunteți sortiți să fiți împreună și dacă omul ăla te iubește, o să te caute și o să te roage să te întorci. Dar lasă-l sau las-o să se străduiască puțin. Să vadă că nu este de joacă cu tine și îți dorești o relație adevărată, care să funcționeze pe principiul egalității și al reciprocității.

Iar dacă nu te caută sănătate! Ce-ai avut și ce-ai pierdut?! Un om care nu te iubește și nu este dispus să investească într-un viitor comun, nu te merită! Deci viața merge înainte cu sau fără el/ea!

Cum să-ți alegi partenerul potrivit

Cum să-ți alegi partenerul potrivit...?!

Să presupunem că ești un om de afaceri de succes.

Cum ți-ai alege angajatul ideal?

Cel mai probabil aplicanții la marele post ar trimite CV-uri însoțite de poze, apoi i-ai intervieva, i-ai testa pentru a le afla calitățile, abilitățile și/sau punctele slabe și mai mult ca sigur ai impune o perioadă de probă. După ce aplicanții trec prin acest lung proces de selecție, tu ai decide care este angajatul ideal pentru tine.

Când vine vorba de viața personală, de sentimente și relații amoroase, niciunul dintre noi nu procedează ca în lumea afacerilor. Cel mai frecvent ne lăsăm la mâna sorții.

Cum procedăm atunci când ne alegem un partener?

Pur și simplu nu facem nimic special. Mergem pe principiu: l-am văzut, l-am plăcut, să vedem ce-o ieși!

Ei bine, lucrurile pot funcționa mai bine de atât. Dacă ne uităm în urmă, în viața noastră, vom observa că am avut de-a lungul anilor unul sau cel mult doi parteneri potriviți, restul au fost total nepotriviți. Și ce-am făcut? Ne-am afundat în relații care au început accidental, ne-am îndrăgostit, a fost frumos o perioadă, apoi ne-am lovit de certuri și neînțelegeri. Ne-am despărțit, am suferit, am învățat. End of story!

Dar dacă am putea schimba viitorul? Dacă am putea să nu ne mai lăsăm la voia întâmplării, oare s-ar schimba ceva? Cu siguranță da!

Creierul observă doar ceea ce-l interesează, restul ignoră cu desăvârșire. Astfel dacă ție îți plac femeile blonde, vei observa în jur numai femei blonde. Dacă îți dorești să vizitezi Egiptul, vei fi invadat de informații despre Egipt, fără să le cauți măcar. Orice te interesează, îți sare în ochi! N-ai cum să observi oameni, informații și detalii de care nu ești interesat. Poate doar dacă sunt de-a dreptul șocante. Altfel nu.

Creierul urmărește și asimilează doar 5% din ceea ce se petrece în jur. Dacă ar „vedea” mai mult, ar ceda. Pur și simplu nu ar mai face față și nu ar mai funcționa așa cum trebuie.

Cum să-ți alegi partenerul potrivit?

Nu, nu o să-l supui unui proces ca de angajare, ci o să-ți educi creierul să observe doar ce-l interesează. Cum? Simplu! Făcând o listă a calităților pe care vrei să le aibă viitorul partener. Faci lista și te ții de ea! Dacă omul nu întrunește minum 70% din criteriile de selecție, atunci n-are rost să mai pierzi vremea. Oamenii nu se schimbă. Nimeni nu se schimbă fundamental. Un om poate să evolueze. Poate să devină mai bun sau mai rău. Dar în totalitate nu se schimbă nimeni. Ba mai mult decât atât, aduce cu el în relația actuală tot „bagajul” din relațiile trecute!

Așa că nu mai spera la minuni. Nu spera că o să devină fidel peste noapte, că o să devină mai comunicativ, mai afectuos, mai vesel sau mai protector. Dacă partenerul tău nu este genul care să fie așa cum îți dorești tu, nu se va schimba nici măcar din dragoste. Îl poți accepta așa cum este și poți adopta faimoasa tactică a indiferenței, adică să nu-i mai bagi în seamă defectele și să îl iei ca atare, sau te desparți de el și cauți omul care îți este potrivit. Cu omul nepotrivit n-ai cum să fii fericit/ă.

Gândește-te foarte bine cum ar fi omul potrivit pentru tine! Cum ar arăta? Ce calități ar avea? Ce personalitate? Cum îți vezi viitorul cu el?

În continuare o să mă dau exemplu chiar pe mine! Până în prezent alegerile mele au fost în mare parte nepotrivite. Când eram mai tânără, nu prea știam ce voiam. Acum, deși știu foarte bine ce fel de bărbat îmi doresc și ce fel de relație m-ar încânta, am ales să închid ochii și să mă mulțumesc cu puțin. Greșit! Nimeni n-ar trebui să se mulțumească cu puțin. Fiecare dintre noi merităm totul. Merităm o relație care să ne facă fericiți.

Iată ce calități ar trebui să aibă partenerul potrivit pentru mine:

Brunet, potrivit de înalt, cu barbă și/sau ochelari. Nu trebuie să fie musai frumos, ci să-mi placă mie, să fie șarmant.

Liber. Da, nu vreau să poarte în spate povara unor iubiri neîmpărtășite. Nu vreau să fiu femeia din umbră, nici cea care se străduiește să-l facă să uite de o alta din trecut. Cu fantomele nimeni nu poate lupta.

Fidel. Nimic nu urăsc mai tare decât infidelitatea. Da, am fost înșelată, am înșelat. Nu-i deloc plăcut, indiferent de ce parte a baricadei te-ai afla. Stima de sine se reduce la zero.

Sincer. După infidelitate, urăsc minciunile. Am fost mințită și am mințit. Nesiguranța este la ordinea zilei. Nu vreau să mai trăiesc așa. Vreau să am încredere totală în bărbatul de lângă mine.

Deștept. Inteligența nu este de ajuns dacă nu este însoțită de ambiție. Degeaba un om este inteligent dacă își irosește mintea sclipitoare nefăcând nimic. Dacă este deștept, atunci va avea și țeluri înalte și va lupta să evolueze din punct de vedere profesional.

Comunicativ. Nu îmi plac bărbații cărora le scot vorbele cu cleștele. Eu promit să-i înțeleg nevoia de singurătate, însă… ar fi cazul să nu refuze discuțiile cu mine, altfel ioc relație. Tăcerea mă înnebunește.

Vesel. Îmi plac bărbații optimiști și veseli. Vreau un bărbat cu umor, capabil să mă facă să zâmbesc atunci când toate par să nu mai funcționeze în parametrii normali.

Afectuos – pasional iubitor. Ce să mai zic aici?! Pupăcios și tot tacâmul.

Spontan. Îmi fac planuri în viața profesională. Zilnic îmi fac o listă cu sarcini pe care le duc la îndeplinire fie ce-o fi. Însă nu-mi plac planurile în viața sentimentală. Nu vreau să trăiesc uitându-mă la ceas, așteptând o zi anume sau un moment anume. Vreau să fie un tip spontan, capabil să-mi spună – îmbracă-te, azi plecăm în Honolulu. Și aș pleca cu el până la capătul lumii.

Capabil să-și exprime sentimentele. Nu vreau să-mi spună musai că mă iubește, dar să fie suficient de deschis încât să-mi dea de înțeles că mă iubește… prin fapte.

Hotărât. Vreau să știe ce vrea de la viață, de la mine, de la relația noastră. Nu-mi plac bărbații nehotărâți, care se dau după cum bate vântul. Ori e albă, ori e neagră.

Ușor dominant. Să fie bărbat. Să fie capabil să ia decizii. Să nu facă doar ce spun eu, ci să fie atât de curajos încât să-mi spună când și ce nu-i convine. Să fie îndrăzneț și asumat. Să mă îndrume dacă este nevoie. Să ia inițiativa. Să nu se teamă dacă mă supăr sau nu.

Cam acestea sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă bărbatul potrivit pentru mine! Calități pe care le am și eu. Dacă nu le-aș avea, nu le-aș pretinde.

Fă-ți și tu o listă, memoreaz-o și ține-te de ea! Dacă nu îndeplinește nici 70% din criteriile tale, atunci n-are rost să-ți mai complici existența. Pentru ce să te îndrăgostești, să te implicit, să oferi, să-ți dai duhul, dacă el nu poate să răspundă la fel?! Compromisurile compromit relațiile! Nu uita! Dacă renunți la prea multe criterii, de fapt renunți la tine, la liniștea și la relația deplină pe care o meriți.

Bărbatul potrivit nu o să-ți bată la ușă. De aceea este important să ieși cât mai mult din casă, să cunoști cât mai mulți oameni și să-ți faci mulți prieteni. Așa poți găsi bărbatul potrivit pentru tine.

Și nu, nu te comporta cu el ca la interogatoriu. Din acțiunile lui îți vei da seama dacă are acele calități sau nu.

Atragi ceea ce vrei să ai!

Crezi că poți să devii așa metodic/ă? Măcar încearcă! N-ai ce pierde!

P.S. Să nu faci o listă exagerat de lungă, cu criterii imposibile. Dacă îți dorești un Brad Pitt, trebuie să fii cel puțin o Angelina Jolie!

P.P.S. Devill, știu ce-mi vei spune: „Aunci când te lovește dragostea în moalele capului…” Ei bine, să nu mă mai lovească. Nu mă mai mulțumesc cu jumătăți de măsură sau cu oameni nepotriviți. Prefer să renunț la timp. Nu o să mai stărui în nicio relație mai mult decât e cazul! Am zis! :)))

Dacă ai fi spus DA în loc de NU

Dacă ai fi spus DA în loc de NU...

Din punctul meu de vedere, într-o relație, orgoliul este precum un lanț în jurul gâtului, gata oricând să te sugrume. Sunt de acord să te iubești, să te prețuiești, să faci alegerile cele mai potrivite pentru tine, să accepți ceea ce este de acceptat și să refuzi ceea ce contravine valorilor și dorințelor tale. Însă una este să te prețuiești și cu totul altceva este să fii mult prea încăpățânat sau orgolios. Sunt oameni care își încep fiecare propoziție cu NU, oameni care nu știu să accepte, știu doar să refuze. Dar nu o fac pentru că nu vor acel ceva, ci pentru că orgoliul este prea mare și încăpățânarea a devenit pentru ei un stil de viață.

Adevărat vă spun că este obositor să trăiești cu sau lângă un om care își începe fiecare propoziție cu NU. Este obositor să faci pe cineva să înțeleagă că un simplu DA ar putea schimba complet datele problemei. Un DA, spus din tot sufletul la momentul potrivit, ar putea schimba întreaga realitatea în bine, nicidecum în rău. Și chiar dacă acel DA nu îți oferă fericirea pe care credeai că o vei obține și nu se dovedește a fi minunea la care sperai, până la urmă este mai bine să trăiești cu gândul că ai încercat, decât să știi că ți-ai refuzat o șansă care ți-ar fi putut schimba viața în bine.

Omul negativist, temător, care vrea să se mențină în siguranță, departe de dezamăgiri și suferințe, își începe propozițiile cu NU. Dar siguranța nu-i totuna cu starea de bine. Singurătatea nu înseamnă să fii privat de durere. Liniștea nu înseamnă trai. O existență liniară, fără evenimente care să-ți facă inima să tresară, nu poartă numele de viață. Și golul acela, sentimentul acela de pustiire, nu o să dispară doar pentru că tu ai spus NU și te-ai decis să te ferești de o eventuală poveste care te-ar fi putut face fericit sau cel mai nefericit om din lume. Mai bine să doară decât să nu simți nimic. Mai bine riști, decât să nu afli niciodată parfumul împlinirii.

Dragostea nu este niciodată ușoară. Relațiile au parte de blocaje, impedimente, încercări, obstacole. De ce? Pentru că trebuie să dovedești că meriți. Iubirea din realitate nu este ca cea pe care o citim în romane: „S-au văzut, s-au plăcut, s-au căsătorit, au făcut cinci copii și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Nu, realitatea este diferită. Până la căsătorie și copii, trebuie să muncești, să te străduiești, să oferi, să te implici și să construiești. Dacă nu ai răbdare, dacă orgoliul este prea mare sau frica de suferință depășește dorința de a fi fericit, atunci încă nu ești pregătit pentru o relație și îți vei începe propozițiile cu NU. Vei trăi în siguranță, dar nu vei cunoaște împlinirea unei iubiri împărtășite.

De câte ori ai spus până acum NU? Amintește-ți toate acele momente în care ai spus NU, deși ai fi vrut din toată inima să strigi un mare DA. Frica te-a paralizat sau orgoliul te-a sugrumat. Oare cum ar fi arătat astăzi viața ta dacă în locul acelui NU, ai fi spus DA? Dacă ai fi spus DA, în loc de NU, poate că azi ai fi fost fericit sau mai învățat decât în trecut.

NU = pasivitate. Rămâi în același stadiu.

DA = șansa la fericire sau de ce nu, calea către înțelepciune. După o experiență marcantă, n-ai cum să rămâi în același stadiu.

Orice femeie vrea să fie salvată?!

Orice femeie vrea să fie salvată?

De la o vreme urmăresc serialul Totul despre Sex. Este redifuzat în fiecare seară pe Euforia TV, de la ora 23.00. Eu nu l-am văzut niciodată pentru că nu m-a atras. Însă acum, l-am nimerit exact de la primul episod al sezonului 1 și-am zis, de ce nu?! M-a prins, îmi place. Seara nu am ce face, nu mai sunt bună nici de scris și cu atât mai puțin să comunic cu cineva. De ceva timp prefer să-mi petrec timpul uitându-mă la TV. Și cum vă spuneam Totul despre Sex ca să nu mă abat de la subiect. De fapt serialul ar fi trebuit să se numească Totul despre Femei și Relații, însă asta este altă poveste. Ceea ce îmi place este exact faptul că fiecare episod are câte o temă. Tema de aseară a fost orice femeie vrea să fie salvată?

Așa am ajuns să mă întreb și eu dacă chiar orice femeie vrea să fie salvată de un bărbat. Dacă m-aș raporta strict la mine, aș spune că nu, într-un fel bolnav îmi place singurătatea. Nu orice femeie își dorește să fie salvată de un bărbat. Ba chiar mai mult decât atât, eu am prostul obicei de a salva. Nu știu de ce, nu știu de unde această pornire, probabil că numele îmi este predestinat și îmi influențează personalitatea, însă vreau tot timpul să salvez pe cineva și slăbiciunea mea sunt bărbații. Parcă numai pe ei vreau să-i știu bine și fericiți. Fiecare om are câte o problemă, fiecare dintre noi suferim din cauza a ceva. Ei bine, dintotdeauna am simțit că menirea mea este să alin. Uneori îmi iese, reușesc o perioadă, însă ajung să dau greș mai devreme sau mai târziu. Puterea mea nu este atât de mare încât să salvez complet un bărbat. Probabil că dacă aș fi fost înzestrată cu mai multe calități, aș fi putut să salvez nu doar bărbații, ci lumea întreagă. Dar nu sunt o eroină, sunt doar o femeie cu prea multe defecte și prea puține calități.

Orice femeie vrea să fie salvată? Când ajungem la o vârstă și realizăm că suntem singure, cred că toate ne dorim salvarea și ajungem să ne agățăm de bărbați mai ceva ca de un colac de salvare. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât devenim mai pretențioase. Suntem pretențioase până la un moment dat, apoi ajungem să ne mulțumim cu prea puțin. După treizeci de ani, pretențiile noastre scad direct proporțional cu gradul de singurătate. Cu cât ne simțim mai singure, cu atât vrem mai cu disperare să fim salvate de un bărbat. Singurătatea pentru noi, femeile, este precum înecul. Ne înecăm zilnic în aceeași apă stătută a dezamăgirilor și a iubirilor pierdute.

Oricât de puternică și de independentă ar fi o femeie, oricât de învățată ar fi ea cu singurătatea, oricât de confortabil s-ar simți ea în siguranță, departe de furtuna unei relații, ajunge să își dorească un bărbat lângă ea. Nu neapărat pentru a fi salavată de la „înec”, ci pentru că femeia funcționează la capacitate maximă numai atunci când este iubită. Cu cât este mai iubită, cu atât este mai frumoasă, mai radioasă, mai puternică, mai capabilă și mai productivă. Noi ne extragem energia din iubire, de aceea în jurul nostru sunt atât de multe femei „ofilite”. Pentru că sunt singure sau sunt nefericite. Cred că cea mai cruntă formă de nefericire este nefericirea la umbra unui bărbat, dar despre asta o să scriu altă dată.

Și da, orice femeie vrea să fie salvată, pentru că femeia se hrănește cu dragoste. Dragostea este problema, miza, scopul și rezolvarea pentru o femeie. Restul sunt doar detalii.

Mi-ar fi plăcut să fi fost bărbat…

Astăzi m-a „lovit” o idee. Mi-ar fi plăcut să fi fost bărbat. Dacă eram bărbat aș fi putut să fac mult mai multe lucruri și aș fi avut mai puțin de suferit.

Aș fi putut să fac sex fără obligații, pentru că bărbații se pot detașa emoțional de minune.

Aș fi putut să fac sex din curiozitate, pentru că foarte puțini bărbați au un criteriu real de selecție. Dacă e curată, este tot ce contează, poate să fie și urâtă.

Aș fi putut să fac sex să fie, pentru că bărbații foarte rar ratează o ocazie, dar și mai rar refuză o femeie care li se oferă aproape pe tavă.

Aș fi putut să fac sex de poftă, pentru că mulți bărbați privesc actul sexual ca pe o descărcare fizică și atât, fără să-și mai bată capul cu sentimentele și alte implicații.

Aș fi putut să fac sex din plăcere, pentru că bărbații se bucură de o plăcerea garantată. Dacă în cazul nostru, al femeilor, putem sau nu să avem orgasm; dacă bărbatul a ejaculat, înseamnă că s-a simțit bine. Bineînțeles că ejacularea și plăcerea fizică nu sunt totuna cu plăcerea emoțională și cea intelectuală, însă tot plăcere este. O plăcere de scurtă durată, ce-i drept, care nu îi marchează pe bărbați de niciun fel. Cineva mi-a zis la un moment dat: „dacă îmi dau drumul nu înseamnă că m-am simțit fantastic”. Dar câți bărbați gândesc așa?! Cei mai mulți urmăresc plăcerea fizică, nu și extazul psihic.

Și nu, nu totul se reduce la sex pentru mine. Absolut deloc. Tocmai pentru că totul se învârte în jurul iubirii, mi-e ciudă pentru că nu pot fi mai detașată. Nu pot să fac sex fără obligații, am trecut de mult de faza sexului din curiozitate și sigur, sub nicio formă, nu sunt în stare să fac sex de poftă, pentru că așa mi-a venit și îl iau pe primul sosit. Nu fac sex să fie, nu există așa ceva pentru mine.

Noi, femeile, suntem în stare să acceptăm un contact sexual în urma căruia să nu avem orgasm, numai dacă iubim bărbatul respectiv. Dacă nu-l iubim și ne culcăm cu el înainte de atașamentul emoțional, atunci suntem neîndurătoare și îl trecem imediat pe lista de bărbați „așa nu”. Pe când dacă îl iubim poate fi oricum, poate chiar să sufere de ejaculare precoce, nu contează, alte calități sunt mai importante decât potența.

Bineînțeles că sunt și femei, să le spunem deștepte, care pot să facă sex fără obligații, din curiozitate, de poftă, să fie și din pură plăcere. Jos pălăria pentru ele. Poate că știu ce vor, poate că nu vor să-și complice existența sau poate că au anumite interese. Nu le judec, ba chiar le admir. Eu nu sunt așa și cele mai multe femei nu sunt așa. Noi nu ne putem culca cu un bărbat fără să ne facem speranțe. Nu ne putem culca cu un bărbat urât. Nu facem sex doar pentru a ne descărca fizic. Nu facem sex doar pentru plăcerea unui orgasm. Nu facem sex să fie. Întotdeauna este vorba de mai mult, însă foarte puține femei recunosc adevărul. De ce? Poate că n-au curaj să-și recunoască sentimentele sau poate că speră la o relație ulterioară.

„Dacă îi dau ce vrea, poate că o să ajungă să mă iubească!” Și uite așa se nasc relațiile din plăcerea sexului. O astfel de relație are un fundament instabil. Nicio astfel de relație nu rămâne „în picioare” la infinit. De ce? Pentru că bărbații se pot detașa emoțional ușor, se plictisesc la fel de ușor și părăsesc atunci când nu mai au pentru ce să rămână. Ei nu se sacrifică dacă nu au pentru ce. Noi, în schimb, facem multe însă rareori suntem atât de puternice și de curajoase.

Mi-ar fi plăcut să fi fost bărbat viața sentimentală ar fi fost mai ușoară! Dar avem și noi avantajele noastre, la noi viața socială și cea profesională sunt mai simple și mai ușor de construit. Dacă vrem, putem avea o carieră de succes, însă greu ne mai facem iubite.

P.S. Nu bag toți bărbații în aceeași oală, așa cum nu fac asta nici cu femeile. Există pe lumea asta și bărbați pe cale de dispariție serioși, sensibili, selectivi, care vor mai mult decât sex; așa cum există și femei superficiale care vor doar sex. 🙂