Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit!

Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit!

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…!

Dar nimeni nu specifică dacă împreună sau separat. Fericiți ar trebui să fim cu toții, însă câți dintre noi suntem cu adevărat fericiți în cuplu?! Câți dintre noi avem relații cu adevărat sincere și sănătoase?! Puțini. Majoritatea relațiilor se bazează pe… necesitate.

Te iubesc pentru că mă iubești.

Am nevoie de tine.

Nu știu ce m-aș face fără tine.

Nu pot trăi fără tine.

Mi-e greu să respir fără tine.

Acestea sunt doar câteva din declarațiile pe care ni le facem unii altora pentru a ne mărturisi iubirea.

Ei bine… asta nu e iubire. Este o iluzie. O bulă în care putem trăi până la moarte. Ăsta e doar egoism pur. Mai simplu și mai sincer ar fi să recunoști că… te iubesc pentru că îmi ești de folos.

Atunci când oamenii nu-și mai sunt de folos unii altora, când tu nu îmi mai oferi mie ceea ce am nevoie, iar eu nu-ți mai ofer ție iluzia fericirii și a unei vieți împlinite, legăturile se rup. Deodată ajungem la:

Nu te mai recunosc.

Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit.

Nu mă mai faci fericită.

Păi da, n-are cum să mai fie bărbatul de care te-ai îndrăgostit dacă el nu-ți mai satisface nevoile egoiste.

Să nu te simți vinovat/ă. Captiv/ă într-o astfel de relație în care uzul și folosința se află la ele acasă, nici măcar nu realizezi că vă folosiți unul de altul. Așa crezi tu că este iubirea. Te-ai născut și ai trăit în sânul unei familii în care bărbatul este bun pentru că întreține și protejează familia, iar femeia este bună pentru că îngrijește și iubește „necondiționat” familia. „Necondiționat”… dar nu chiar necondiționat.

Ce-i drept, vremurile s-au schimbat, nevoile noastre au suferit, de asemenea, modificări. Modificările nu sunt foarte mari, pe lângă cele primare, au intervenit și alte nevoi emoționale și intelectuale. Fiecare avem nevoie de CEVA și când îl găsim pe ACELA capabil să ne ofere acel ceva, credem că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Nimic mai fals.

Eu, de exemplu, întotdeauna mi-am dorit să mă simt specială în ochii unui bărbat. Dacă el nu mă admiră, nu mă divinizează și nu îl simt ușor dependent de mine… înseamnă că nu îmi poate satisface EGOul. Căci da, vorbim de EGO. Un ego flămând care vrea să îi dai zi de zi acel ceva care îi animă și îi îmbunătățește toate aspectele vieții.

Este greu să recunoști ceea ce am scris mai sus, necesită multă putere. (Da, mă laud singură, dar sunt isteață și parcă merit.) Însă este primul pas prin care tu te poți desprinde, ușor ușor, de ego. Nu mai îndesa iubirea în cutia egoismului. Nu te mai încăpățâna să îți materializezi toate scenariile și fanteziile. Nu-ți mai strânge de gât partenerul. Nu mai fi absurd/ă, suspicios/suspicioasă, nu mai acuza, nu mai forța, nu mai manipula. N-ai văzut că toate astea n-aduc nimic bun?

Renunță la programele pe care ți le-ai inoculat în minte de ani de zile. Nu te mai teme că o să rămâi singur/ă dacă schimbi tiparul. Nu te mai obliga să trăiești în același cerc al viciului. Crezând că nu poți altfel și nu știi altfel, te supui unui abuz emoțional pe care îl trăiști la nesfârșit, indiferent de partener. Repeți același tipar și te afunzi într-o nefericire din care nu vei scăpa decât atunci când vei reuși să renunți la ego.

Ești o victimă? Te simți o victimă înșelată în dragoste? Ăla e tot egoul care te minte, te seduce și te afundă în depresie doar pentru ca tu să rămâi același om nesigur. Mintea îți joacă feste. Te sabotezi singur/ă chiar dacă nu realizezi, chiar dacă nu conștientizezi. Ești cel mai mare dușman al tău și singurul responsabil pentru fericirea sau nefericirea ta.

Renunțarea la ego e dureroasă, atroce, violentă, însă e singura cale de a-ți câștiga starea de bine și fericirea. Fericirea ta nu depinde de nimeni altcineva, decât de tine. Tu ești calea și adevărul. Tu poți orice. Important este să vrei. Stima de sine dizolvă egoul. Când o să realizezi că ești cea mai importantă și mai prețioasă persoană din viața ta, când o să renunți la manipulări, minciuni, falsități, măști și nu o să mai recurgi la tertipuri pentru a-l obliga pe celălalt să-ți satisfacă nevoile egoiste, când o să-ți aloci respectul cuvenit, atunci o să întâlnești iubirea perfectă, deplină, reciprocă, lipsită de frică și nesiguranță.

Există astfel de iubiri perfecte? Există, însă perfecțiunea este greu de atins, iar această perfecțiune nu poate fi atinsă decât dacă cei doi parteneri împărtășesc același nivel emoțional înalt. Amândoi trebuie să fie pe aceeași treaptă, de mână, uniți, sinceri, deschiși, altfel lucrurile nu funcționează. Relațiile sănătoase necesită voință și dorință reciprocă. De probleme și conflicte avem parte cu toții, important este să vrem să le depășim împreună. Când există același obiectiv comun, lucrurile nu pot să evolueze decât în bine.

Este mai ușor să suferi și să persiști în prostie, decât să iubești sănătos. Este de o mie de ori mai ușor.