Cât de cârpă poți să fii?!

Dur titlul – cât de cârpă poți să fii – nu-i așa?! Ei bine, ești o femeie cârpă dacă dai voie bărbatului să te trateze ca pe o haină veche. Îți asumi rolul de femeie cârpă atunci când te face de rușine public, când te înjură public sau în particular; când te înșală fără să mai ascundă acest lucru; când te lovește sau pur și simplu, când se comportă cu tine ca și cum ai fi un cățel, adică îți dă dragoste cu lingurița și afecțiune cât să nu-ți pierzi interesul. Nicio femeie nu ar trebui să accepte un astfel de „tratament”. Dacă bărbații au orgoliu și mândrie și TU ar trebui să ai stimă și respect de sine. Nu accepta așa ceva, indiferent cât de mult l-ai iubi.

Aia nu e iubire atunci când zi de zi îți subminează sinele și te face să te simți un nimic. Tu NU ești un NIMIC! Meriți respectul cuvenit. Meriți să fii tratată cu blândețe, considerație, dragoste și așa mai departe. Dacă într-o relație nu există respect și o comunicare decentă, atunci aceea nu mai este o relație. Clar nu! Ești făcută curvă, ți se reproșează vrute și nevrute sub motivul geloziei; ești proastă pentru că nu îl înțelegi; nu ești bună de nimic, pentru că nu ești în stare să-i ghicești poftele; ceri voie ca să ieși în oraș cu prietenii, pentru că amicii nu îl plac pe el sau el nu-i place pe ei; îți impune să-ți vizitezi mai rar mama, pentru că ea se bagă în relația voastră. Limitele, reproșurile și jignirile sunt la ordinea zilei. Atunci de ce mai stai cu el? Ce te orbește atât de tare încât să rămâi tot acolo?

Ți-a spălat creierul și prin urmare ești o cârpă! Dar stai liniștită, într-o zi, oricât de uzată ar fi cârpa, oricât de ruptă, de murdară și de găurită ar fi ea, dacă o speli, o bagi puțin la clor și o clătești cu balsam, s-ar putea ca zdreanța să-și recapete strălucirea de odinioară. Deșteaptă-te, femeie! Nu, n-am de gând să-ți recit imnul! Doar te provoc să renunți la a mai fi găina călcată și bătută de „cocoș”. Leapădă-te de gândirea îngustă și renunță să mai crezi – mă iubește, dar așa e el, nu se poate schimba! Ba se poate schimba! Problema este că nu vrea, iar tu continui să-i permiți orice, fiind EXTREM de sigură că te iubește, dar așa e el – puternic – al naibii să fie el!

Fii o cârpă în continuare, iar el o să șteargă cu tine pe jos până când o să apară o femeie ADEVĂRATĂ. O femeie care să îl provoace și care să îi stârnească ACEL interes și ACEA curiozitate pe care tu, îndobitocită fiind, nu mai poți să le trezești în el. Bărbații așteaptă să fie puși la respect! N-ai crede, nu-i așa?! Eh, mai învață! Ca să te respecte, trebuie să te faci respectată! O femeie adevărată își cunoaște locul și știe să și-l câștige într-o relație. Fiind cârpă, nu faci altceva decât să grăbești sfârșitul relației. Un bărbat inteligent nu înjosește, iar o femeie deșteaptă, care se prețuiește, nu acceptă să fie înjosită și umilită. Oricât de mult l-ai iubi și oricât de bine ar face sex (nu dragoste!), ca să nu spun, oricât de bine te-ar fute, TREBUIE să fii femeie, nu cârpă!

Cu fereastra deschisă…

De aseară am început să dorm cu fereastra deschisă. Nu pentru că mi-ar fi prea cald, niciodată nu îmi este prea cald, nici măcar în brațele bărbatului iubit, ci pentru că vreau să sparg tăcerea din întuneric. Las geamul deschis pentru că liniștea mă apasă. Pentru că mi-e dor și nu reușesc să văd prea departe. Pentru că a trecut luna și eu nu am trăit ziua. Pentru că în întuneric se ascund sentimentele de vinovăție și cioburile țipătoare ale iluziei mele sparte. Curm întunericul și liniștea cu gălăgia de afară.

Aseară am auzit vocile vesele ale tinerilor, vocile disperate ale fetelor care își strigă iubiții, vocile alintate ale îndrăgostiților fericiți, vocile rătăciților care îmi seamănă și vocea unei neveste care este veșnic nemulțumită. Vocea ei răsuna în tot cartierul. Se certa cu băbatul ei cu geamul deschis și cu luminile aprinse. Probabil că lor le era cald. Nervii le înfierbântaseră sângele în vene. De fapt mint, nu se certau, ea se certa. Îi reproșa. Îl jignea. Îl făcea în toate felurile. Mi-l imaginam pe el stând la masa din bucătărie, cu capul în mâini, și pe ea în picioare, la o distanță considerabil de el, cu mâinile în șolduri, trăncănind de mama focului. Din când în când, nevasta isterică gesticulează, accentuând, parcă, defectele lui. N-avea cum să nu gesticuleze, orice femeie se agită și dă din mâini când o apucă dracii. Nu-i știu motivele pentru care îl certa. Știu doar că din bețiv, puturos și dezinteresat nu-l scoatea.

Eu nu-l văd ca pe un bețiv puturos. Pare doar un bărbat sătul de viață și de ea. Femeia asta nu știe când să tacă, nu știe când să vorbească, nu știe cum să mențină armonia în familie, cum să-l aducă pe drumul cel bun, dacă el chiar a luat-o razna. Nu o judec, nu prea mă interesează. Nervii ei au curmat provizoriu zbuciumul meu. Dar nu pot să nu mă întreb – de ce mai stau împreună? De ce mai stă cu el dacă este atât de plin de defecte? De ce dimineața ies pe stradă de mână, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? De ce se ceartă în halul ăla dacă se iubesc? De ce nu pot discuta în condiții decente, pe un ton liniștit? De ce nu îi spune nemulțumirile ei fără să zbiere, fără să urle, fără să îl jignească? Oare așa consideră că îl schimbă? De ce nu conștientizează că și ea greșește, nu doar el? De ce nu înțelege că vina este a amândurora?

Asta înseamnă, pe românește, căsătoria pentru cei mai mulți oameni. Certuri și reproșuri. Dar până când poate un om să ducă un asemenea trai în doi?! Cât ține armonia și când începe declinul unei căsătorii?