Bărbăția se măsoară în mărimea… mușchiului?!

Bărbăția se măsoară în mărimea… mușchiului?! Când spunem bărbăție și masculinitate, adesea facem referire la stima de sine a bărbatului. Dacă bărbatul are o stimă de sine sănătoasă, atunci se va simți puternic și capabil și, prin urmare, se va manifesta ca atare. Cu cât se cunoaște mai bine și este mai conștient de calitățile sale, cu atât caracterul și personalitatea lui vor fi mai aproape de ceea ce crede el despre el însuși.

Dar să știți că bărbăția nu ține cont doar de mărimea penisului. Bărbații au modalități de „măsurare” complexe și multiple. Conteză mărimea penisului. Contează puterea financiară. Contează aspectul și înfățișarea fizică. Contează mașina din dotare. Contează până și femeia de lângă ei care, de cele mai multe ori, este privită și tratată ca un trofeu. Cu cât ea este mai frumoasă și mai realizată, cu atât el va fi mai mândru și mai încântat de propria sa persoană, NU de propria parteneră. Vezi ce face egoul din om?! De ce? Pentru că femeia frumoasă și realizată îi asigură validarea de care are nevoie pentru a se simți bărbat adevărat.

Tu crezi că ești bărbat adevărat dacă n-ai bani, penisul mare, o mașină trăsnet și o femeie top model lângă tine?!

Peste o lună fac 32 de ani. În ultimii 14-15 ani mi-au trecut prin fața ochilor și prin palme tot felul de bărbați nefericiți. Din ce cauze erau nefericiți? Ba pentru că nu se simțeau atrăgători. Ba pentru că n-aveau penisul suficient de mare sau de gros ca al actorilor din filmele porno. Ba pentru că nu puteau cuceri femeile frumoase la care râvneau ei. Ba pentru că n-aveau bani și nu puteau oferi femeilor luxul și opulența pe care și-o imaginau ei. Ba pentru că nu dețineau mașini sau, și mai rău, conduceau niște amărăciuni de automobile. Ba pentru că erau prea slabi și firavi fizic. Ba pentru că erau plinuți. Ba pentru că erau scunzi. Ba pentru că n-aveau păr în cap sau aveau păr în exces pe corp.

Bărbăția se măsoară?! Motive de nefericire există la tot pasul!

Adevărul este următorul: bărbăția se măsoară, este contorizabilă, deoarece nu te poți pune cu așteptările pe care un om le are de la el. Cu cât el este mai pretențios, cu atât este mai nefericit și, prin urmare, mai ratat. Cu cât are o imaginație mai bogată și fabuleză mai puternic despre sine și despre lucrurile pe care el își închipuie că îi lipsesc, cu atât va deveni o persoană dezagreabilă. Păi da, când simți că îți lipsesc N lucruri, te comporți ca atare: ba ești slab și nesigur, ba devii o micuță scârbă care se poartă urât cu oamenii din jur pentru a-și masca propria neputință. Căci, ce-i drept, e mai ușor să pui lupa pe alții decât să conștientizezi, să realizezi și să corectezi adevăratele probleme cu care te confrunți. Este mai ușor să îi arați cu degetul pe ăia care sunt capabil, să îi denigrezi, decât să-și recunoști și să-ți învingi propriile limite.

Mi se pare mie sau bărbatul „neadevărat” este invidios?! Când bărbăția se măsoară, invidia este la loc de cinste.

Astfel, prin fața ochilor am văzut cum bărbații nesiguri, care se confruntă cu diverse lipsuri (așa cred ei) ajung să se îngroape într-o prostie și o sărăcie mentală de neînchipuit. Au ajuns să „rupă” sălile de sport și magazinele de steroizi pentru a obține trupuri ca de fotomodele. Au apelat la credite bancare pentru a-și achiziționa mașini pentru care nu-și permit taxe și impozite exorbitante. Au preferat să intre în relații cu femei frumoase, care să îi jupoaie de vii financiar, în loc să se mulțumească cu iubirea unei femei simple… decente… Au adoptat o tactică de masculi dominanți și sălbatici în intimitate pentru a-și masca penisul mic sau lipsa potenței. Și lista căilor pline de disperare poate continua.

Nu spun că este un lucru rău să te îngrijești de aspectul tău și să consumi, dacă consideri potrivit și indicat de specialiști, produse dintr-un magazin de steroizi. Nu spun că este greșit să faci sport sau să ai lângă tine o femeie frumoasă. Nimic din toate cele descrise mai sus nu sunt greșite DACĂ REZOLVI COMPLEXUL ȘI CAUZA CARE A CONDUS LA COMPLEXUL PE CARE ÎL AI.

Ceea ce îți închipui despre tine este doar o percepție. Modul cum privești lucrurile poate fi unul rău sau bun.

Uneori să n-ai prea mulți bani înseamnă să fii liber, să nu te confrunți cu zeci de responsabilități și răspunderi. Nu trebuie să ai lângă tine cea mai frumoasă femeie, trebuie să o ai pe cea potrivită. Pe care o iubești și care te iubești. Nu trebuie să conduci o mașină de lux, trebuie să ai una care să consume puțin combustibil și în care să te simți în siguranță, dar care să te ducă oriunde își dorește inima ta. Nu trebuie să ai penisul mare ca să satisfaci o femeie, trebuie să fii tandru, inteligent și creativ. Cu cât îți cunoști și îți iubești mai mult partenera, cu atât o vei mulțumi mai mult în pat. Nu trebuie să fii pachete de mușchi și să ai 2 m pentru a te simți bărbat. Este de ajuns să îți meargă mintea și să ai tărie de caracter. Astfel vei muta munții din loc.

Nimeni nu stă în calea unui bărbat puternic, corect, respectabil și conștient de propriile lui calități.

O femeie adevărată, să-i spunem, deși urăsc teribil termenul, nu te va „cântări” după contul bancar și mărimea penisului, ci te va iubi pentru ceea ce ești, însemni și reprezinți. Te va iubi pentru potențialul infinit pe care îl vede în tine. Și dacă nu te place sau nu te iubește pentru ceea ce însemni în prezent și ai putea deveni în viitor, înseamnă că poate nu este femeia potrivită. Și n-are sens să te încăpățânezi să o ai lângă tine dacă ea nu reprezintă parte din viitorul tău.

Știi, lipsuri și defecte avem cu toții. Dar ce facem CORECT pentru a le corecta? Cum devenim mai buni și mai înțelepți?

Bărbăția se măsoară?

Nu! Inteligența se măsoară!

Tu ce spui, bărbăția se măsoară?