N-a fost să fie

N-a fost să fie nici acum! Dar ce mai contează?! N-are sens să-mi fac sânge rău! Nici acum n-a fost să fie, nici cândva nu o să fie. Rămân aici ca și până acum.

Uneori lacrimile ușurează sufletul. Lacrimile spală regretele și alungă speranța, lăsând liniștea și resemnarea să-și facă loc în inimile noastre. Și totuși ce te faci atunci când nu poți să plângi?! Sunt femei, oameni, care nu pot plânge. Sunt persoane care oricât de încercate de suferință ar fi din punct de vedere emoțional, nu-și pot revărsa durere printr-o mână de lacrimi sărate. Nu pot plânge și pace. Și eu fac parte din categoria acelor oameni, lacrimile mele se încăpățânează mereu să nu apară. Deși știu că-mi fac bine, m-alină, nu pot plânge. Poate că e mai bine așa sau nu. Dumnezeu știe.

Oare când și cum se risipește negura care nu poate fi ușurată prin plâns?! Clișeul – timpul vindecă rănile – prinde sens. Poate că doar timpul are puterea să schimbe ceva acolo unde nici toate regretele din lume nu pot fi șterse prin voință sau lacrimi. Dau timpului timp și mie iertare! Mă iert pentru tot ce-am făcut și pentru tot ce nu am făcut. Ce mai contează?! Atâta vreme cât timpul nu se întoarce înapoi, atâta vreme cât lucrurile nu mai pot fi îndreptate, măcar să folosesc timpul în favoarea mea de acum încolo. Îi dau voie timpului să-mi spele prostia și incapacitatea de a mă stăpâni. Dacă lacrimile nu vin, măcar să vină resemnarea, o aștept, într-o zi o să apară. N-a fost să fie aștept să accept!

Mă întreb acum, oare de ce îmi vin în minte cuvintele Ileanei Vulpescu?! De ce nu le-am uitat imediat după ce le-am citit?! „Când o dragoste platonică se incheie, rămane un gol în suflet mai dureros decât după sfarșitul uneia consumate. Nicio dragoste trăita real nu are frumusețea și profunzimea celei imaginare.”

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnii misterioși trag la mine. E dovedit științific. Bineînțeles că glumesc, numai că… uneori, am plăcerea de a da peste un om care să mă stimuleze intelectual. Atunci iau naștere aceste articole. Într-un fel sau altul găsesc inspirația în discuții și dezbateri care mă stimulează nu doar să gândesc și să-mi doresc să mai schimb câte ceva la mine, dar și să scriu despre aceste „probleme”.

Domnul misterios m-a întrebat – Ai și tu impresia că ceva a dereglat la un moment dat relația firească bărbat-femeie?

Răspunsul a fost – DA! La cât de rar întâlnită este dragostea, sigur ceva a stricat relația bărbat-femeie. Dar nu știu ce anume a dereglat firescul relațiilor. Nu știu când s-a produs această dereglare și nu știu dacă mai poate fi reglată în vreun fel.

Adevărul este că trăim într-o lume în care atracția fizică este mai importantă decât iubirea. Cei mai mulți oameni vor să se distreze, vor să simtă pericolul, să le curgă prin sânge pasiunea; foarte puțini sunt capabili să-și ia un angajament serios, să se înhame într-o relație deplină, bazată pe iubire, încredere și fidelitate. În fond, cine și-ar dori o relație adevărată când totul în jur este nesigur, când ispita este la tot pasul și avem din ce în ce mai puțină voință?! De frica suferinței, oamenii fug de iubire și aleargă după împlinirea sexuală. Este normal așa?!

Domnul misterios a venit, însă, cu o completare mult mai complexă – Acum culegem roadele revoluției sexuale care a transformat bărbatul și femeie din ființe complementare în competitori. Acel nivel de empatie și cunoaștere profundă nu se mai atinge pentru că totul este eclipsat de cunoașterea fizică, de sexul ca divertisment. Pe de altă parte, sunt convins că sunt multe fete care încearcă să fie cât mai dezirabile și disponibile sexual din naivitate, crezând că așa câștigă atenția și respectul bărbatului. Cu alte cuvinte, ne comportăm după standardele cerute de societate, dar în sinea noastră vrem exact opusul. Bărbații, cretini și lipsiți de onoare, voință și dominați de patimi caută și pretind femeilor respect și devotament. Iar femeile, vulgare și masculinizate, vor să demonstreze că „pot”, că sunt independente și reușesc tot ce își propun, dar care simt nevoia unui bărbat afectuos.

Există cumva o rezolvare? Probabil că există, dacă ne-am dori mai mult o iubire deplină și am învățat să ne dăruim complet. Dacă am pune mai puțin baza pe sexul ca divertisment și ne-am dori mai mult o familie, atunci poate că lucrurile s-ar îndrepta și ar fi mai puțini oameni singuri. În cartea „Feministul și noua ordine mondială”, Henry Makow, autorul, a dat o definiție foarte interesantă relației dintre bărbat și femeie, ca ființe complementare. Iată un scurt fragment din carte:

„Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soțul, copiii și familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea și spiritul de conducător. Puterea bărbatului este afrodisiacul suprem pentru femei. Bărbații în mod firesc tânjesc după putere. Femeile vor dragoste. Astfel, contractual heterosexual (căsătoria) presupune schimbul dintre puterea femeii și puterea masculină, exprimată sub forma iubirii. Femeile îi fac pe bărbați puternici, încredințându-le puterea lor în schimbul dobândirii iubirii. Căsătoria canalizează puterea masculină pe o cale socialmente constructivă: construirea și sprijinirea familiei. Femeile „nu pot” avea totul. În sfera personală ele trebuie să aleagă între dragoste și putere.”

Concluzia: Bărbații și femeile trebuie să facă schimb de putere, nu să-și confrunte puterile, doar așa relația bărbat-femeie se va regla!

De ce femeile nu ar trebui să se îmbete

Iată de ce femeile nu ar trebui să se îmbete!

Ieri am făcut ce spune Delia în ultima ei melodie – Da, mamă. Am băut. Am crezut-o pe cuvânt și i-am urmat „rețeta”. Proastă rețetă! Sau cel puțin la mine n-a funcționat! Am vrut să-mi dau un „restart”. Voiam să nu mă mai gândesc la nimic. Voiam să mă înveselesc. Am crezut că o să mă simt mai bine și când colo ioc. Nu mi-a fost deloc mai bine și în plus, am făcut și câteva tâmpenii. Tâmpenii pe care majoritatea femeilor le fac la beție. Imbecilități care nu ar trebui făcute nici pe trezie, cu atât mai puțin în starea de ebrietate.

Melodia îmi place de mor, parcă-mi cântă oful, însă dacă asociezi melodia cu o stare reală de beție, nu ies deloc lucruri bune. Ba s-ar putea să amplifici și mai mult conflictul interior și chiar „scandalul” cu cel cu care te-ai certat. Am constatat că e mare „șmecherie” și cu băutura. Dacă beau când sunt veselă, automat devin și mai veselă. Dacă beau când sunt tristă, ajung să mă simt de-a dreptul mizerabil.

În fine, ziua de ieri s-a lăsat cu o durere de cap astăzi, câteva regrete, niște mustrări de conștiință, pentru că mi-am încălcat a mia oară cuvântul, și ideea acestui articol. Pe sistemul și bărbații plâng câteodată, avem și femeile beau când suferă. Beau, dar n-ar trebui să bea! Pentru că, uneori, femeile la beție sunt de enșpe ori mai rele și mai nașpa decât bărbații.

Iată de ce femeile nu ar trebui să se îmbete indiferent de motiv:

  • Dacă o femeie pilită este funny și sexy, nimic nu este mai degradant decât o femeie beată. Spus pe scurt, te faci de rușine. Nu gândești logic, faci numai idioțenii, gesturile tale sunt exagerate și spui numai prostii. A doua zi o să regreți și aerul pe care l-ai respirat, nu doar paharele băute și faptele pe care nu trebuia să le faci.
  • Tristețea nu trece la beție. Oricât te-ai păcăli că-ți amorțești durerea, nu o amorțești deloc, ba chiar o sporești. Iar a doua zi te vei simți și mai nașpa decât în ziua precedentă. Este dovedit științifică că băutura amplifică starea de depresie, dacă te confrunți cu una. Dar sper să nu fie cazul tău, așa cum nu este nici al meu. Dacă te simți depresivă, mergi la psiholog, băutura nu este o soluție.
  • Gândurile întunecate devin negre. Dacă înainte să te îmbeți îți treceau prin minte tot felul de gânduri, unele mai complicate decât altele, după ce te-ai îmbătat, gândurile tale ating o cotă de-a dreptul exagerată. Deși pare că totul se simplifică, de fiecare dată vei ajunge la o concluzie greșită, care n-are nimic de-a face cu realitatea.
  • Fapte necugetate. Ca femeie, la beție ești în stare să faci multe lucruri pe care nu ar trebui să le faci niciodată. Devii prea iubăreață și riști să te culci cu cine nu trebuie. Odată ce ești băută, clar nu vei lua o decizie bună și a doua zi o să îți pară rău că te-ai culcat cu Xulescu. Xulescu de care nu ești îndrăgostită și de care nu te vei îndrăgosti niciodată. Mai rău decât Xulescu, este un necunoscut. Chiar nu vrei să ajungi în pat cu unul pe care l-ai cunoscut într-un club, de exemplu.
  • Fostul. Dacă ai terminat orice relație cu el și a rămas că nu o să mai vorbiți niciodată, băută fiind, o să-l contactezi și o să-i spui toate penibilitățile posibile. Ori îi faci declarații, ori îl înjuri. Indiferent ce faci, e de rău. Dacă îi faci declarații și el nu te mai vrea, te umilești singură. Dacă îl înjuri și îl jignești, iar nu este bine. Înjurându-l pe el, te înjosești pe tine. Dacă vrei să comunici cu el, ia această decizie pe trezie, nu la beție! Trează nu vei mai vedea lucrurile la fel.

Cu siguranță există și mai multe motive pentru care nu ar trebui să te îmbeți niciodată, chiar dacă o faci de fericire sau de tristețe, însă acestea sunt, fără doar și poate, cele cinci motive principale pentru care nu ar trebui să te îmbeți niciodată dacă suferi. Dacă suferi, „poartă-ți” durerea fără să bei. În timp, toate sentimentele negative se domolesc și la orizont apare curcubeul și liniștea după care tânjești. 🙂

Așa că gata cu băutura! Autosugestia funcționează mult mai bine!

Doi pași înainte, un pas înapoi

Doi pași înainte, un pas înapoi. Doi pași înainte, un pas înapoi.

Sun rac? Nu! Sunt femeie! Sunt nebună, mă enervez ușor, sunt certăreață, vorbesc mult, gândesc puțin, sunt ilogică, dar toate astea nu mă împiedică să-mi mai pun mintea la contribuție măcar din când în când. Nu prea știu ce-i în mintea mea, dar sigur știu ce simt și deși adesea mă las pradă îndoielilor, într-un final reușesc să surprind esența, cea care mă face fericită. Mă învârt în cerc de multă vreme. Alerg după același ideal de vreo 12 ani. N-am reușit să-l prind vreodată. Nici nu contează. Eu mă simt bine în lumea mea imaginară. Deși mi-am construit o lume bazată pe iluzii, unele dintre ele deșarte, eu încă mai cred în iubire, în prietenie, în sinceritate, în bunătate și în cinste. Nu pot să mă schimb și nici nu vreau. Dacă mi-aș dărâma castelul, aș pica în depresie și nu vreau. Vreau să fiu optimistă și veselă! Și sunt!

Mai cred oare în prinți și prințese? Nu! Nu mai cred! Cred că există bărbați și femei cu defecte și calități. Bărbați și femei care se potrivesc. Cred în oamenii care se întâlnesc și reușesc să se completeze! Cred în întâlnirile providențiale. Cred că nimic nu este întâmplător. Cred în legăturile care ajung la un nivel profund de înțelegere și empatie. Aceste relații sunt rare, tocmai de aceea sunt atât de prețioase. Aici nu e vorba de dragostea aceea pătimașă și nici de sex, aici vorbesc despre o legătură mentală și emoțională, care de cele mai multe ori este mai puternică decât una condimentată de contactul fizic. Mai cred că nicio relație nu este perfectă și cred că având în vedere vremurile pe care le trăim, având în vedere de stresul, grijile și durerile pe care toți le cărăm în spate, toate legăturile sunt menite să treacă printr-o serie de încercări grele. Cine face față acestor încercări? Cei care reușesc să treacă peste ispitele care se ivesc la tot pasul. Oamenii care sunt capabili să învețe din propriile greșeli. Fac față încercărilor cei care reușesc să-și stăpânească orgoliile, cei care știu să ierte și cei care nu se lasă orbiți de teamă. Cum să irosești o astfel de relație? De ce să renunți la ea? Oricât ar fi de apăsătoare și de dificilă, ea este menită să ne învețe ceva! Rămâne doar să aflăm ce!

Am citit într-o carte că fericirea este numai pentru cei curajoși. Să fie oare adevărat? Cred că da! Renunțarea lasă în urmă un gol și o serie de întrebări care nu își vor găsi niciodată răspunsul. Fugind de greu, fugi de fapt de șansă! Îți refuzi o posibilitate rară, uneori chiar un lux. Iubirea este un lux pe care nu mulți și-l permit și totuși cei mai mulți oameni fug de ea ca dracu’ de tămâie. Indiferent că vorbim sau nu de o prietenie, pentru că și prietenie este o formă de iubire, oamenii se tem să se implice. De ce oare? Cred că de teama durerii. Pentru că atunci când o relație se risipește, mai ales una puternică, „doliul” de după este inevitabil și inimaginabil. Și totuși… să fugi de suferință înseamnă de fapt să fugi de șansă! Îți refuzi posibilitatea de a fi bucuros chiar și pentru o vreme.

Eu prefer să sufăr de o mie de ori după, decât să nu simt nimic. Prefer să fiu victima unei dureri inimaginabile, decât să mă țin în siguranță, decât să stau mereu cu drobul de sare deasupra capului și să mă feresc de orice bucurie. Nu orice fericire este urmată de tristețe, așa cum nu toate relațiile sunt urmate de despărțiri.

Viața asta… câți sunt în stare să o înțeleagă?! Nici e nu o înțeleg pe deplin! Trec prin aceleași dileme, tragedii și fericiri ca și voi! Doi pași înainte, un pas înapoi. Doi pași înainte, un pas înapoi.