Așteptăm să ni se împlinească așteptările?

Așteptăm să ni se împlinească așteptările?

După mult timp, foarte mult timp, cred că ani de zile, aseară am adormit fără să mai țin telefonul lângă mine. Nu știu ce mama naibii așteptam, însă telefonul era nelipsit. Zi sau noapte, telefonul era lângă mine, în raza mea vizuală, cât mai aproape de palma mea dreaptă. Obișnuiesc să-l țin pe vibrații sau pe modul silențios, niciodată pe sunet, tocmai de aceea telefonul se afla în raza mea vizuală, pentru a observa „minunatul” led, de mărimea unei gămălii de ac, cum luminează și în ce culori luminează. Căci da, după culoarea luminiței știu prin intermediul cărei aplicații am fost căutată.

Când văd culoarea verde îmi tresare inima

Aștept!

Mă aștept să

Ce aștept?!

Țineam telefonul lângă mine de parcă așteptam vreun telefon sau vreun mesaj de la cineva important. De parcă dacă aș fi ratat exact secunda respectivă, s-ar fi năruit întreaga mea viață. Recunosc, sunt dependentă de telefon. Cred că este singurul obiect la care nu aș putea renunța. Fără telefon mă simt scoasă din context, ruptă de realitate, singură Însă de ce naiba s-o mai dau cotită, faptul că îl țineam lângă mine chiar și în timpul somnului este un obicei aproape bolnav. Aici nu vorbim de o simplă obișnuință, ci de faptul că marea majoritate dintre noi ne petrecem mare parte din viață așteptând. Așteptând ceva, orice.

Ar trebui să ne petrecem viața acționând!

Întotdeauna așteptăm câte ceva. Așteptăm pauza, vacanța, salariul, sfârșitul lunii, weekendul, persoana iubită, mâncarea, băutura, hainele sau cosmeticele comandate, așteptăm ziua de vineri, momentul perfect, mesajul de la ex, cererea în căsătorie de la actualul, decizia șefului de a ne promova, o viață mai bună, un salariu mai generos, un prieten loial, un neam din străinătate și tot așa. Zilnic așteptăm câte ceva și problema cea mai mare știți care e?! Faptul că așteptările depășesc condițiile realității.

Când închipuirea (așteptarea) depășește probabilitatea reală, atunci chiar există o problemă. Ei bine, eu recunosc. Sunt o tipă care trăiește mai mult în propria lume interioară decât în realitate. Trăiesc mai mult în imaginație decât în realitate și deseori așteptările au fost și sunt mai mari decât pot duce oamenii obișnuiți. Da, totul se leagă de oameni. Așteptările noastre sunt strâns legate de acțiunile oamenilor. Ne așteptăm ca oamenii să facă ceva și într-un anumit fel, iar ei nu fac sau nu fac bine. Așadar, intervine dezamăgirea.

Dar cine e de vină?!

Nu poți cere unui om să fie ce nu poate fi. Să ofere ceea ce nu are sau să se implice, dacă el nu știe cum să o facă sau nu vrea să o facă. Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să acceptăm adevărul:

Așteptările în dragoste nu au nimic de-a face cu realitate!

Oamenii nu se schimbă!

Omul construiește în mintea lui tot felul de fantezii amoroase care rareori ajung să fie îndeplinite!

Omul vede ceea ce vrea să vadă și vede exact ceea ce nu-i face bine – proiecția propriului ideal. Însă exact asta este – o proiecție. Proiectându-ți dorințele și așteptările, ceea ce faci de fapt este să-ți programezi o dezamăgire. O dezamăgire care, mai devreme sau mai târziu, o să intervină. Poate că nu o simți acum, chiar în această clipă, dar o vei simți. Îndoiala este primul semn al nefirescului. Dacă ceva nu merge bine, iar tu îți petreci viața așteptând niște schimbări, s-ar putea ca așteptările tale să depășească realitatea. Și-atunci ar fi mai bine să pleci. Să înfrunți realitatea și s-o trăiești așa cum este ea.

Până la urmă, mai așteptăm mult? Ne consumăm viața așteptănd și nu este deloc bine. Dacă trăiești acum o poveste de dragoste, întreabă-te:

Este real ceea ce simți?

Este real ceea ce crezi?

Este real ceea ce trăiești?

Există vreo urmă de îndoială?

Așteptările tale sunt fondate sau nefondate?

Crezi că așteptările tale vor deveni vreodată o realitate palapabilă?

Atunci de ce mai ești acolo?

Aștepți să ți se împlinească așteptările?!

Profund greșit!

Obișnuiam să fac aceeași greșeală ordinară!

P.S. Noaptea rămân divorțată de telefon. Oricum nu am ce aștepta! 🙂

Închide ușa după mine…

Am intrat, suntem înăuntru, în camera noastră. Este pentru prima dată. Pășesc prima, apoi îți spun:

Închide ușa după mine!

Cât ne-a luat să ne vedem! Oh, cât de dor mi-a fost de tine! Cât de mult mi-am dorit să te văd să te simt să mă iubești, acum, aici, trup și suflet fizic și mintal! Taci! Nu-mi spune nimic! Strânge-mă în brațe! În această clipă sunt a ta! Nu vreau să-mi spui nimic. Nici măcar nu vreau să-ți aud vocea. Nu mă interesează numele tău! Nu vreau să-mi reamintești trecutul. Nu-mi pasă ce ne rezervă viitorul. Timpul se oprește aici! Cu noi doi! Ceasul a încetat să mai ticăie, doar vântul pătrunde pe ferestrele larg deschise. Este aproape întuneric. A apus soarele. Dintotdeauna am urât apusul. Îmi amintește de singurătatea nesfârșită pe care o simt în fiecare seară. De afară se aude un soi de gălăgie mută. Orașul e treaz. Noi fierbem sub atingerile fierbinți ale iubirii.

Vreau să mă lași să te iubesc așa cum nu am făcut-o niciodată! Vreau să mă lași să te răsfăț! Vreau să mă lași să te ating! Pot să te ating? Pot să te sărut? Lasă-mă să-mi aștern buzele pe pielea ta fierbinte. Tremur când îți simt palmele căutându-mi sânii! Fiori reci îmi străbat coloana! Îți sărut buzele și te mușc ușor de cea inferioară. Gura ta are gustul piersicilor coapte. Sunt deasupra ta și-mi las pielea să o mângâie pe a ta. În brațele tale mă simt în siguranță. Parcă m-ai purta spre înaltul cerului. Mă simt vulnerabilă, tremur, nu pot să mă abțin. Te privesc în ochi și văd cum pupilele ți se dilată. Chiar dacă ai ochii închiși, întunericul din ei se mărește. În întunecimea lor, strălucesc. Îți zâmbesc și-mi las buzele să-ți caute gâtul, îți șoptesc o vorbă dulce la ureche, apoi încep să-ți descopăr trupul ca pe o hartă. Îți sărut fiecare centimetru de piele, îmi las mâinile să-ți mângâie corpul puternic și cu o poftă nestăvilită, încep să-ți ațâț cu nesaț penisul cu limba. Îți place, știu că-ți place, te văd cum freamăți sub buzele mele. Te întărât și mai tare, ai gust bun, miroși a dragoste, deja tot corpul meu miroase a tine. Ești întins pe pat, afundat în așternuturile vișini, te lași pradă senzațiilor pe care eu ți le ofer cu multă afecțiune. Mâinile mele te descoperă, buzele te iubesc, sunt doar a ta și tot ce vreau este să te fac al meu.

Deodată preiei controlul, te tragi de sub mine, mă răsucești aproape cu violență sub tine, îmi imobilizezi mâinile deasupra capului și începi să intri cu delicatețe. Aș vrea să mă eliberez și totuși te strâng cu coapsele-mi cât pot de puternic, îți fac loc și te las să intri cu generozitate. Faci cercuri nebune în mine, te apeși, ieși, mă gâdili cu vârful penisului tău erectil, te joci cu simțurile mele, mă amăgești. Tânjesc după tine cu toată ființa. Mă eliberez din strânsoarea ta și te apuc cu fermitate de fund. Te trag în mine și te apăs, încerc să preiau controlul mișcărilor. Șoldurile mele dansează în tăria bărbăției tale. Mina feței tale este de neprețuit. Te privesc în ochi, îți aud geamătul, îți sărut buzele dulci, apoi mă întorc cu spatele la tine. Te las să intri și să ieși în voie, în timp ce degetele tale îmi frământă sfârcurile. Îți simt buzele pe gâtul meu, pe umerii mei. E atât de bine. Sunt aproape gata bătăile inimii mi-o iau razna. Ești aproape gata respirația ta se accelerează. Îți sună telefonul. Nu știu cine este, în acest moment nici nu mă interesează, tot ce vreau este să eliberez toată tensiunea care mi s-a strâns în pântece. Reușim să ne eliberăm în același timp, explodăm, mă prăbușesc pe burtă în pat, fericită, iar tu te întinzi după telefon.

Ăsta e primul tău gând după? Telefonul?

Este ea, nu te supăra!

Este EA

Și deodată cerul își pierde nuanța. Realizez că e noapte. Atât de întuneric încât aproape că îmi vine să mor! Cine sunt eu și ce caut aici?! Ce mi-am făcut singură?! Aproape că m-am sinucis cu propria-mi slăbiciune! Te-am vrut și te-am avut. M-ai vrut și m-ai avut! Acum gata! Tu poți să te întorci la EA, eu îmi reiau viața și am terminat această poveste. Am încheiat capitolul numit NOI. Mă doare! Dar nu-i nimic, o să îmi treacă! Așa cum mi-a trecut de fiecare dată. Suntem animale. Am ajuns să ne iubim, dar acum faptul este consumat. Ar trebui să redevenim oameni. Ne-am satisfăcut poftele! Oricât te-aș iubi, nu te mai vreau. Din acest moment, îmi iau singură piatra de pe inimă. Și parcă durerea este tot mai grea începe să îmi placă de tine, de noi. Tocmai am mărturisit că te iubesc. Mă arde sufletul. Îmi dau seama că din cea mai dulce persoană, ai devenit o capcană. Am ajuns la final.

Lacrimile îmi năpădesc obrajii, sunt cu spatele la tine. Mă ridic, îmi adun hainele, mă îndrept spre duș, mă spăl, vreau să-mi scot din piele mirosul tău. Nu reușesc. Mă îmbrac și plec spunându-ți:

S-a terminat, închide ușa după mine!

A fost o poveste…