Încrederea se câștigă greu și se pierde ușor

Încrederea se câștigă greu și se pierde ușor.

A., spune-mi, ai încredere în mine? Zi-mi, ai încredere în mine?

Nu, n-am încredere. N-am încredere în nimeni, nici măcar în mine. Oamenii sunt schimbători.

Ce dracu’ l-o fi apucat să mă întrebe asta, nu știu. Întrebarea lui m-a răscolit, m-a durut și m-a deranjat în egală măsură. Încrederea nu se întreabă și nici nu se cere. Încrederea vine de la sine și se vede de la distanță. Nu știu de ce avea nevoie de o confirmare din partea mea și de ce a trebuit să mă provoace, însă… a primit ce-a meritat – sinceritatea mea. Nu mai am încredere în bărbați. Nu mă tem de purtătorii de falus, pur și simplu momentan nu-i vreau aproape. Trăiesc cu senzația că nimic nu durează veșnic și niciun bărbat nu e de încredere și nu e atât de puternic încât să reziste tentațiilor de dragul meu. Și-atunci, de ce mi-aș mai pune bazele în cineva?!

A fost o vreme când credeam că toți oamenii sunt buni și sinceri până la proba contrarie. Aveam încredere în toată lumea și în cei recent cunoscuți și în cei pe care îi știam de mult. Vedeam întotdeauna partea plină a paharului și frumosul din oameni. Mă încăpățânam să cred că toți oamenii sunt buni. Aveam impresia că dacă ești bun cu un om și el va fi la fel cu tine. Credeam că indiferent ce oameni voi cunoaște, câți îmi vor traversa viața, câți voi iubi și câți mă vor răni, ei nu vor putea să mă schime. Ei bine, m-am schimbat!

M-am schimbat deși îmi doream cu disperare să nu mă schimb și să nu-mi pierd acea latură frumoasă pe care o aveam. Acum nu mai sunt așa. Acum sunt suspicioasă, nu mai am încredere în oameni și nu-mi mai dau voie să fiu la fel de umană ca înainte. Unii ar spune că am devenit mai selectivă, eu cred că mă protejez doar. Am trecut, în sfârșit, de la stadiul de copiliță inocentă la cel de femeie matură, conștientă de perversitatea lumii.

Aș fi băgat mâna în foc, aș fi putut să jur și nu m-aș fi îndoit nicio clipă. Aș fi fost capabilă de multe. Eram convinsă că pot avea încredere și că trebuie să am încredere pentru că nu îmi dăduse niciodată motive să mă îndoiesc. Nu mi-a dat niciun motiv până într-o seară de vineri când lovitura de grație m-a marcat atât de profund încât vor avea de suferit toți oamenii din viața mea, prezenții și viitorii pentru că nu mai am încredere.

Am senzația că toți oamenii duc vieți duble și că majoritatea cumpără sau se lasă cumpărați cu bani sau prin sex. Nu mai au coloană vertebrală nu mai sunt în stare să-și respecte semenii și sentimentele, iar încrederea încrederea și sinceritatea sunt date necunoscute pentru mulți dintre noi. Cu toții am fost și suntem încrezători și sinceri până la un moment dat. Până când vine un drac de om care schimbă complet datele problemei și cursul firesc al vieții.

Și până la urmă, în cine să mai ai încredere?! Încrederea se câștigă greu și se pierde ușor!

Nu trăiesc în frică, trăiesc în siguranță!

De ce investim în dragoste?

De ce investim în dragoste?

În seara asta am poftă de clișee. Mi-a venit să scriu despre nimic. Dragostea devine un nimic atunci când nu o mai ai sau ți-a fost refuzată. Sunt o damă careia îi plac riscurile. De când mă știu am preferat să risc decât să nu simt. Îmi place să simt. Problema este că unii dintre noi ne mulțumim și cu durerea în lipsa fericirii. Și chiar nu mai e bine deloc.

Când vine vorba de dragoste și de finanțe, de ce continuăm să investim?

Investim de cele mai multe ori ca proștii. Suntem mai mult decât conștienți că o să pierdem și puținul pe care îl avem, însă tot investim. Când vine vorba de afaceri și de investiții financiare, calculăm toți parametrii de risc, cunoscuți sau necunoscuți. Dar din dorința de a ne îmbogăți, de parcă banii ar cumpăra fericirea, de a încerca marea cu degetul, investim în speranța că vom da lovitura.

În dragoste se întâmplă la fel. Aflați sub influența celui mai puternic drog – pasiunea împletită cu dorința de a fi iubit investim tot. Adevărul se află sub nasul nostru, îl vedem, îl mirosim de la distanță uneori, însă de cele mai multe ori îl ignorăm. Vedem că cel iubit nu merită mai nimic, pentru că nu e dispus să se implice și nici să ofere, suntem conștienți că ne vom șifona urât la sfârșitul poveștii de „iubire” și totuși mergem înainte. Luăm în brațe celebrul „dă-i să meargă”, cum ar spune cel mai bun prieten al meu. Cred că e cea mai mare tâmpenie din lume să speri într-o minune. La ce minune speri? Cel iubit nu o să se trezească într-o dimineață înnebunit de iubire după tine.

Este adevărat că până ajungi la iubire, durează. Dar când vezi că relația aia e șubredă, scârțâie din toate încheieturile, te simți de parcă ai fi pe teren minat și aproape niciodată nu poți să fii tu însuți, de ce dracu’ mai investești?! Pentru că speri și speranța moare ultima. Iluzie deșartă!

Adevărul este că noi, oamenii, suntem încăpățânați și când ne pică pata pe cineva, ne pică. Și cum lista de pretendeți este scurtă, ne mulțumim adesea cu puțin sau cu ce pică. Tentații sunt la tot pasul, aproape nimeni nu refuză sexul surpriză, însă puțini sunt oamenii cu care poți avea o relație. Și când dai de o persoană cât de cât dispusă să se implice, oricât de defect ar fi omul acela, ții cu dinții de el. Dar până când?

Iubit sau prieten? O pantă alunecoasă!

Colecționara de Secrete, capitolul - Iubit sau bun prieten...

Pentru femei s-ar putea să fie greu de crezut, însă pe lumea asta există bărbați atât de buni încât îi poți pune cu succes peste o rană. Aceștia sunt printre cei mai nefericiți și mai singuri bărbați. De ce? Pentru că deși sunt buni și sensibili, le lipsește siguranța și atitudinea. Oricât ar fi de buni, nu sunt iubiți pătimaș, femeile îi percep ca pe un balsam menit să aline sau să amorțească singurătatea. Un bărbat care consolează este trecut automat în categoria „bun prieten”. Deși în teorie toate femeile spun că își doresc bărbați buni, respectuoși, afectuoși, protectori și liniștiți, în realitate nu este așa. Femeia este de o mie de ori mai atrasă de un bărbat dominant și puternic, decât de unul „prea bun”. Femeile își doresc în special bărbați puternici, care să le stăpânească, care să le domine și care să le provoace intelectual.

Aproape de fiecare dată când o femeie interceptează în raza ei de acțiune un bărbat puternic, în mintea ei se va crea un soi de puzzel. Când spunem bărbat puternic ne gândim că acel om are o inteligență peste medie, își cunoaște foarte bine calitățile și defectele și știe să-și pună în valoare atuurile. Asociem adesea puterea cu succesul și stăpânirea de sine. Un bărbat puternic este ambțios și dornic să evolueze. Frecvent femeile sunt numite „materialiste”. Acest lucru este parțial adevărat. Da, femeile sunt atrase de bărbații de succes, care se bucură de un anumit statut profesional, social și economic. Dar nu neapărat banii atrag o femeie, ci puterea. Un bărbat puternic se înfățișează lumii sigur pe sine, este conștient de ceea ce poate și arată fără falsă modestie că este un bărbat capabil. Este perfect conștient că dacă vrea, poate, iar cuvântul imposibil nu există în vocabularul lui. Un bărbat puternic se poartă într-un mod aparte în societate, pe scurt, are atitudine. Este foarte ușor de remarcat un bărbat cu atitudine, sigur pe el, pentru că iese pur și simplu în evidență.

Spuneam că femeile asociează puterea cu stăpânirea de sine. De ce este importantă stăpânirea de sine? Pentru că femeile pun foarte mult preț pe fidelitate. Un bărbat puternic va fi capabil să cântărească plusurile și minusurile unei aventuri. Și dacă bărbatul puternic iubește, atunci realizează că cea mai proastă decizie pe care ar putea să o ia, ar fi să-și înșele iubita. Bărbatul puternic pică mai greu pradă tentațiilor și ispitelor. Este mai greu de sedus și prin urmare, nu va alerga după prima fustă scurtă care-i apare în cale. Și chiar dacă acel bărbat este mai șiret din fire și din când în când mai calcă strâmb, el separă cu succes sexul de iubire și nu va amesteca niciodată aceste două „ingrediente”. Iubita îi va fi iubită, iar plăcerea de scurtă durată va fi doar un moment de nebunie și atât.

Așadar, bărbatul puternic nu doar că știe cum să se poarte cu o femeie și nu are temeri și complexe, dar este capabil să o stăpânească, să o provoace intelectual și în același timp, ideea de putere îi oferă femeii speranța unei relații de lungă durată. Cu cât el este mai ferm în fața tentațiilor, cu atât este mai potrivit pentru o relație de lungă durată. De aceea femeile își doresc bărbați puternici, pentru că ei se pot ridica la înălțimea așteptărilor unei femei.

La polul opus se află bărbatul nu tocmai puternic, deloc conștient de valoarea lui, timid, exagerat de respectuos, care nu stârnește aproape niciodată atracție nebună în rândul femeilor. Este frumos să respecți o femeie, dar nu într-atât de mult încât să te porți cu ea de parcă ți-ar fi soră. În nesiguranța lor, bărbații prea buni se victimizează adesea. Cea mai mare greșeală a unui bărbat este să vorbească despre fostele relații sau despre fostele iubite. Victimizarea este un drum sigur care duce întotdeauna la prietenie. Dacă bărbatul se victimizează, femeia va face la fel și uite așa se naște o frumoasă prietenie între doi oameni de sex opus. Doar că bărbatul se îndrăgostește, iar femeia nu. Femeile sunt adesea încercate de compasiune și sunt ușor de sensibilizat, însă mila nu-i totuna cu pasiunea. Din compasiune nu o să se nască niciodată dragostea. Suntem sensibilizate de multe lucruri pe lumea asta, însă nu ne „mișcă” bărbații plângăcioși, părăsiți, debusolați sau cu un caracter slab.

Femeile vor bărbați mai puternici decât ele. Multe femei trec prin tot felul de suferințe, însă întotdeauna găsesc puterea de a merge mai departe. Într-un fel sau altul renasc din propria cenușă. Și dacă un bărbat are neșansa de a întâlni o femeie mai aprigă, atunci el trebuie să o domine. Odată ce femeia ajunge să vadă un bărbat ca pe un bun prieten, niciodată acesta nu va reuși să mai treacă peste acest prag, oricâte gesturi frumoase ar încerca el să facă pentru ea. Suntem atrase de bărbații cu inițiativă, care știu să facă surprize plăcute, care provoacă intelectual și care reușesc să ațâțe focul inimii prin gesturi pe care nu orice bărbat este capabil să le facă.

Deși femeile sunt înnebunite după discuții, dacă ajungi să porți conversații cu ea de parcă i-ai fi cea mai bună prietenă, atunci din start orice bărbat pierde teren. Acest gen de discuții chiar se petrec între două prietene foarte bune, nu cu un bărbat. Mulți bărbați cred că știu totul, însă o femeie îndrăgostită nu spune niciodată totul, iar dacă o face, este un semn clar că începe să te vadă ca pe un prieten și nu ca pe un potențial iubit.

Seducția este o artă. Chiar dacă întâlnești o fată fără experiență, oricât ar fi ea de novice în arta amorului, tot se așteaptă să fie sedusă și cucerită. În perioada seducției se aprinde flacăra. Și dacă arzi o etapă atât de importantă și o transformi fără să-ți dai seama într-o prietenie, atunci ioc relație pasională. Cam așa sfârșesc bărbații în categoria „buni prieteni”, stârnind compasiune, fiind nesiguri sau prea respectuoși. Și-odată ajunși pe lista „roz”, acolo rămân.

Cum se ajunge la infidelitate?

Fragment din cartea Colecționara de Secrete, capitolul Despre cum să iubești greșit, cum se ajunge la infidelitate?

Uneori infidelitatea se naște întâmplător, alteori tentațiile sunt de vină. Sunt cazuri în care singurătatea își bagă coada sau tristețile sunt prea mari pentru a fi duse în doi și-atunci, a treia persoană ușurează povara unei relații nesatisfăcătoare. Unii oameni ajung să fie infideli pentru că se îndrăgostesc de altcineva, alții cad pradă curiozității, iar unii se lasă împinși de la spate de răzbunare. Nimeni n-ar trebui să fie judecat, deși corect și ideal ar fi atunci când o relație nu mai funcționează, să o închei înainte să devii infidel. Însă speranța ne omoară pe toți și avem impresia că totul este o pasă, că o să treacă neplăcerile și totul o să reintre în normal. Speranța ne trage în piept. Problemele nu se rezolvă fiind infidel, ci fiind sincer și comunicând. Rare sunt cazurile când infidelitățile nu se află, mai ales când acestea se repetă și devin un stil de viață.

Când vorbim de infidelitate, întotdeauna există un miez, un motiv, o chichiță, ceva anume. Niciodată nu se ajunge la infidelitate din senin.

Infidelitatea nu ține de sexul omului, și femeile pot fi infidele în aceeași măsură ca și bărbații. Uneori năravul din fire n-are lecuire sau sunt cazuri în care nu te mai simți apreciat în relația oficială, lucrurile nu mai funcționează, pasiunea se domolește, partenerul sau partenera nu mai este la fel de implicat și-atunci, intervine rutina. Te trezești într-un punct de rătăcire în care nu-ți mai cunoști nici valoarea spirituală, dar nici pe cea sexuală. Și-ajungi să te întrebi:

  Cine sunt eu? Mai sunt atrăgător/atrăgătoare? Mai stârnesc vreun interes sexului opus? Ce se întâmplă cu mine? Mai sunt viu/vie? Am îmbătrânit, m-am ofilit sau ce mama mă-sii se întâmplă de partenerul pare să nu mă mai observe?

Și-atunci ce faci?! Începi să testezi „piața”. Încep flirturile, jocurile seducției, numai că oamenii nu se opresc întotdeauna la flirt, ci ajung mult mai departe pentru a-și testa valoarea pe „piață”. Unde se ajunge? Cel mai frecvent se ajunge într-un Infern plăcut, dar niciodată de durată.

Infidelitatea nu este un păcat pe care oamenii să-l judece după bunul plac, dar este cu siguranță o modalitate eficientă de a-ți asigura singurătatea. Infidelitatea te răsplătește cu amintiri frumoase, cu zâmbete dulci pe chip, dar îți umple conștiința de regrete. Infidelitate umple golul din sufletul unui om, dar niciodată nu suplinește dragostea adevărată. Infidelitatea oferă experiențe inedite, dar niciodată nu asigură liniștea și stabilitatea de care un om are nevoie. În nopțile reci, atunci când infidelitatea devine doar o amintire, conștiința ucide sinele omului. Mustrările minții sunt sufocante, însă au și o parte bună – cel care alege să fie infidel, devine și un filosof veritabil, autentic. Infidelul ajunge să cunoască tainele iubirii mai profund decât oricare alt om fidel. De ce? Pentru că infidelul are ocazia să vadă și partea degradantă a iubirii, nu doar fața frumoasă, idealizată de marii artiști. Și trebuie să recunoști, înțelepciunea se consolidează întotdeauna pe durere, niciodată pe fericire.

Poate că nu-ți vine să crezi, dar i-am iubit pe amândoi. I-am iubit diferit, inegal, bolnav, murdar, dar tot dragoste a fost. Și când am renunțat, am renunțat la amândoi. Aproape că am renunțat și la mine, nu doar la ei! Îmi spuse Aida.

Hai să te iubesc în secret…

Dama Fără Secrete chiar n-are secrete, dar îi plac secretele și cu atât mai mult secretele altora. Este o plăcere vinovată a ei. Le caută, le află și apoi le păstrează ca pe niște comori sfinte. Nu le împărtășește nimănui! Sunt doar ale ei! Întotdeauna a fost atrasă de fructul interzis, de negură, de neobișnuit, iar tentațiile îi sunt cele mai dulci ispite. Dar își asumă totul, pentru că așa este ea, o devoratoare de întuneric. Ia întunericul și-l transformă în lumină. Nu întotdeauna îi iese, dar încearcă și se luptă. Atunci când eșuază, se întunecă și ea. Însă nu pentru mult timp, îi trece până la urmă. Așa este ea „construită”. Să se scuture de tot ce o copleșește și să revină pe linia de plutire, pentru ca mai apoi să facă un salt aventuros și tot așa. Nu știe să trăiască liniștită, iubește ispita și-i tremură carnea pe ea când pericolul îi dă târcoale. Se simte vie! Și ce vie! Ce adrenalină! Ce sentimente! Ce nebunie! Uneori se gândește hai să te iubesc în secret!

Femeile, în general, obișnuiesc să-și strige iubirea în cele patru colțuri ale lumii. Fructul interzis îl refuză sau pur și simplu se străduiesc să-l aducă în prim-plan după ce îl „mănâncă”. Nu știu cum este mai bine, să-ți trăiești iubirea în văzul lumii și să o pui în pericol tot timpul sau să iubești în secret, acolo unde nimeni nu vă poate face rău?! Dacă ar fi să aleg aș alege secretul. Întotdeauna voi alege secretul. Asta nu înseamnă că nu mă respect, că nu mă iubesc sau că nu merit să fiu „în față”. Ci pentru că ce-i al meu, îmi place să rămână numai al meu, departe de ochii invidioși ai lumii. Aleg secretul și pentru că ce pot trăi două suflete în taină, nu vor putea trăi niciodată alții în văzul lumii. Când ai o relație oficială, aproape întotdeauna ești nevoit să acționezi conform cutumelor. Când ai o relație oficială, dar pur și simplu nu vrei să spui nimănui de ea, amândoi sunteți liberi ca pasărea cerului. Liberi unul față de celălalt. Atât de liberi încât vă veți întoarce întotdeauna cu drag și din prea multă iubire la celălalt. Dorul vă va mistui pe interior. Dorul și dorința fierbinte de a fi cu el, lângă el, pe el și în el. Sună vulgar?! Deloc! Este doar adevărul crud!

Gândește-te pentru un singur minut, cum ar fi să trăiești o poveste de dragoste de care nu știe ABSOLUT nimeni! Nu ți se pare incitant? Nu crezi că „pericolul” de a fi descoperit este cu atât mai ispititor?! În momentul în care nimeni nu știe de existența voastră împreună, sunteți liberi să vă iubiți așa cum doriți. Vă veți împărtăși cele mai tainice gânduri, veți avea încredere unul în celălalt, veți comunica ușor și despre orice, iar legătura dintre voi va deveni mai strânsă decât a multor cupluri care trăiesc în văzul lumii. Și ce să mai spun despre sex?! Sexul este fabulos, se întâmplă spontan, oriunde, oricum, oricând. Veți fi liberi să încercați cele mai nebune fantezii și astfel, veți trăi așa cum mulți se feresc să o facă de-a lungul întregii vieți.

Mi-aș dori să retrăiesc o iubire în secret. Nu știu de ce! Dar ce e interzis, ce nu trebuie să știe lumea, îmi place! Totul este mai intens și cu atât mai mult când știi că nimic nu-ți garantează ziua de mâine. Ce-mi pasă mie de mâine?! Eu vreau clipa de acum, oricât de impresionată voi fi, oricât de marcată, oricât de schimbată! Îmi asum! Un bărbat frumos, al meu pe moment, o cameră de hotel, o sticlă de șampanie, un pat matromonial, dorință, nebunie, lipsă de inhibiții, haine aruncate pe jos, mângâieri și săruturi fierbinți, gesturi tabu, efort, implicare, dorință, pasiune, dăruire, gemete, zgârieturi, explozii odihnă! Și-apoi viața să-și urmeze cursul firesc!