Vreau să fii fericit, dar nu vreau să te văd cu ochii mei!

vreau sa fii fericit, dar nu vreau sa te vad cu ochii mei

Vreau să fii fericit, dar nu vreau să te văd cu ochii mei! Fericirea ta este o strângere de inimă pentru mine! Doare, știi?! Realizezi, oare? Nu cred că ai cum! Probabil că sunt egoistă! De fapt… cu siguranță sunt egoistă. Dar poți să mă condamni? Nu sunt de condamnat. Nu s-ar umfla pipota în mine văzându-te super-happy cu altcineva, posibil cu jumătatea ta! Văzându-te fericit este ca și cum mi-aș declara că n-am fost suficient de bună. Iar acest sentiment este chinuitor. Știi cântecul ăla, ce are ea și nu am eu?!, ăsta-i feelingul. Psihologii ar numi relația noastră ca fiind clasica nepotrivire de caracter, ăia mai spirituali ar spune că e o relație karmică din care trebuie să învăț.

Ce să învăț?! Fericirea ta este o lecție de necitit pentru mine! Ce să învăț?! Să iubesc necondiționat? Nu vreau să aud despre iubirea necondiționată și despre ideea aceea tâmpită care spune atunci când iubești un om, îl lași liber, îl lași să fie fericit! Păi te las să fii fericit și vreau să fii fericit, însă nu vreau să fiu martora fericirii tale. Am fost incapabilă să te fac fericit, știu. Am știut din prima clipă. Iar când făceam partea din aceeași ecuație, când gândurile noastre erau aliniate și sentimentele păreau să fie împărtășite, nefericirea ta mă determina să fiu și eu nefericită.

Vreau să fii fericit, dar nu vreau să te văd cu ochii mei!

Rațiunea îmi spune că incapacitatea mea de a te face fericit nu are legătură cu mine, ci cu tine. Inima, din păcate, îmi dictează că am fost insuficient de bună pentru tine. De fapt nu inima, cred că acel demon care încă te menține în viața mea, într-un fel sau altul. Încă te țin strâns cu dinții. Dar cu cât strâng mai tare din dinți, cu atât simt că te pierd mai mult. Te-am pierdut din momentul în care am realizat că împreună cu mine ai fi incomplet, mutilat, chinuit, înjumătățit și… evident, nefericit. N-am vrut să treci prin așa ceva chiar dacă întrega mea ființă te dorea… până la adânci bătrâneți.

Ți-am spus că nu vreau să mă mărit, dar pe tine te-aș fi luat acasă! Nu am făcut-o pentru că… știam că fericirea ta este în altă parte și nu cu mine. Știi, iubirea nedorită sufocă și otrăvește. Am încercat să-ți dau iubire în doze mici, am crezut că te poți obișnui cu otrava, am crezut că o vei tolera în timp, am încercat să o îndulcesc, să-ți determin trupul, mintea și sufletul să ingereze sentimentele mele cu iz de Verde de Paris. Ai fost curajos o perioadă, ai încercat, te-ai străduit și tu la rândul tău, însă ADN-ul tău este incompatibil cu otrava mea. Nu pot conviețui, nu se pot combina!

Vreau să fii fericit, dar nu vreau să te văd cu ochii mei!

Fii fericit, ești liber să iubești pe cine îți poftește inima, însă adevărul este că n-am ajuns la acel grad de acceptare încât să te pot îmbrățișa și felicita pentru realizările tale și pentru bucuria ta. Nu, sufletul meu arată ca un monstruleț ascuns în întuneric care, deși îți vrea tot binele din lume, se stafidește știind că în timp amintirile tale cu mine se vor șterge și voi fi dată complet uitării. Pentru că… de ce să nu recunoaște, chiar și cele mai impresionante povești sunt date uneori uitării. Ai putea tu, oare, să mă uiți?!

Prietena mea spune că sunt sursa ta de lumină, păi și cum ai putea să stingi flacăra aceasta care în trecut a fost sursa puterii și bărbăției tale?! Fii fericit, dar nu-mi spune, nu-mi arăta, nu mă interesează. Pentru mine nu ai trecut, prezent sau viitor. Dacă te-am iubit, am făcut-o dincolo de spațiu, timp sau carne. Dacă te-am iubit, te-am divinizat de fapt…

Fii fericit, eu o să mă prefac că nu te văd…

Dacă nu te-a blocat, nu te-a iubit!

Dacă nu te-a blocat, nu te-a iubit!

Hai să ne jucăm. Hai să discutăm, hai să vorbim, hai să ne povestim, haide să avem încredere în noi. Hai să ne iubim, hai să fim fideli, hai să ne protejăm, hai să ne distrăm, hai să ne futem la modul acela, „leșinăcios”, și-atunci când nu o să ne mai convină, când lucrurile nu o să mai meargă, hai să ne furăm, hai să ne mințim, hai să ne înșelăm, hai să ne jupuim, hai să ne înjurăm, haide să ne certăm, hai să ne blestemăm și-atunci când niciunul dintre nu o să mai poate, că na’, orice pernă sufocă cu puțină forță, haide să renunțăm unul la altul.

Dar nu, nu vom renunța fără zarvă și spume. N-avem cum să cedăm până nu ne distrugem, până nu ne fărâmăm și nu ne blocăm bătăile inimii și telefoanele. Trebuie să ne micim, altfel nu mai suntem noi. Explozii, lacrimi, creieri pe pereți și sânge mult în pumni, de la unghiile care ne strivesc palmele. Îmi șterg lacrimile cu sutienul verde, fără bretele din plastic, cu care te-am ademenit și te arunc pe fundul iadului acolo unde o să rămâi până când ne vom fute din nou.

Recunoști scenariul, nu-i așa?! Nici mie nu mi-e străin. Am aruncat și eu și-am fost răstignită pe aceeași cruce a renunțării, a nepăsării și a indiferenței. Dar îți zic un lucru, dacă nu te-a blocat pe toate rețelele și aplicațiile, dacă nu și-a schimbat, ÎNCĂ, numărul de telefon, înseamnă că nu te-a iubit. La concluzia asta am ajuns. Toate marile povești de dragoste nu se mai încheie cu un Verde de Paris, ci cu un imens block pe whatsapp. În zilele noastre oamenii nu se mai sacrifică așa cum au făcut Romeo și Julieta, rufele se spală fie pe facebook, fie pe mail. Oamenii se despart și se ceartă prin sms-uri, nu față în față. De ce? Pentru că uneori suntem prea lași. Oricum, dacă ai acces la whatsapp, deja intri în categoria oamenilor intimi. Numai cei iubiți ajung pe whatsapp și tot ei sunt și primii care primesc eject la prima supărare. Dovadă de maturitate, dom’le.

Da, recunosc, urăsc în draci această metodă. Mi se pare o dovadă de lașitate și imaturitate să te superi ca măgarul pe coadă și să îi blochezi omului orice cale de acces. Nu e ok. Este adevărat că există pe lumea asta și stresuri de oameni, așa cum am fost eu, se petrec și situații în care pur și simplu nu vrei ca acel om să mai aibă acces la tine pentru că nu mai poți să cari acea legătură, însă dacă tot ne-am iubit, dă-mi dracului ocazia să-ți spun ce-am pe suflet. Lasă-mă să mă descarc, dă-mi voie să îți cer iertare sau să te înjur așa cum îmi poftește inima. Haide să obținem un final REAL. Și crede-mă, de rușine, de teamă sau pentru că se ajunge la acel punct de saturație, mai devreme sau mai tarziu orice nebun se resemnază. Nu poți insista la nesfârșit, mai ales că dragoste cu forța nu se poate.

Fără block nu e iubire, vă zic eu!

Asta înseamnă că n-am iubit niciodată?!