Unde se adună regretele?

Unde se adună regretele? Cum o arăta camera regretelor? Mi-o imaginez ca fiind un spațiu imens, întunecat, cu miros rânced, plin de rafturi prăfuite. Acolo se așază frumos, de parcă ar sta la expoziție, fiecare regret și fiecare neîmplinire. Negările se află și ele la loc de cinste. Din când în când încerc să mătur mizeria din cameră, însă ea este plină de secrete, este ticsită de demoni, păzită de parcă ar fi un sanctuar. Am luptat adesea cu demonii mei, pe unii i-am învins definitiv, însă cei mai mulți zac înlănțuiți în fața ușii conștiinței. De-a lungul anilor am reușit să mai aerisească din regrete, le-am rărit, însă petele păcatelor sunt tot acolo. Ele nu pot fi șterse așa cum trecutul însuși nu poate fi șters. Oriunde aș merge, fantasmele trecutului mă urmăresc.

Dacă ar exista o mașină a timpului, m-aș întoarce în trecut.

– Ai vrea să îndrepți greșelile trecutului? – Conștiința.

– Nu, aș da două sute de ani înapoi și aș fugi într-una din țările astea care au făcut istorie. Dacă aș fi trăit în acea perioadă, toată treaba asta cu amorul ar fi fost mai ușoară. M-aș fi născut într-o familie săracă sau bogată, aș fi crescut ca oricare altă fată, aș fi fost educată să servesc familia și bărbatul, apoi aș fi fost obligată să mă mărit cu un ins de care nu aș fi fost îndrăgostită, dar pe care aș fi învățat să-l iubesc în timp. Și iubirea aceea ar fi fost mai trainică și mai puternică.

Nici mama nu era îndrăgostită de tatăl meu adoptiv atunci când a decis să se mărite cu el. Ea a văzut în el niște calități, a avut motivele ei pentru care l-a acceptat și a ajuns să îl iubească atât de mult încât și-ar fi dat și viața pentru el. Întotdeauna i-a fost credincioasă și nici prin gând nu i-ar fi trecut să-i fie infidelă. Asta e dragostea, nu poveștile pe care le-am trăit eu.

– Crezi că dacă ai fi fost obligată să te măriți cu un bărbat de care nu ai fi fost îndrăgostită, ai fi suferit mai puțin decât ai suferit în această viață? Te bucuri de libertate! Ai libertatea de a alege! – Conștiința

– Nu pot fi convinsă că aș fi suferit mai puțin, dar încerc să fac o comparație între vremurile de atunci și cele de acum. Înainte oamenii erau obligați să se căsătorească așa cum voiau părinții. Dragostea era atât de prețuită încât se considera a fi un privilegiu pe care nu mulți și-l permiteau. Doar bărbații bogați puteau să-și aleagă femeile pe care le plăceau, cei din păturile sociale inferioare se mulțumeau cu ce primeau. Într-un fel sau altul, nimeni sau aproape nimeni nu rămânea singur. Oamenii aveau familii.

Astăzi iubirea, deși este încă un lux, nu mai este atât de prețuită. Cu toți avem libertatea de a alege, însă cei mai mulți dintre noi ne batem joc. În loc să ne completăm partenerii, îi înfruntăm. Ne luptăm de parcă am trăi într-o competiție. Și în loc să trăim iubirea, să ne bucurăm de ea și să o fructificăm, noi o consumăm, o devorăm cu viteza luminii și atunci când nu mai rămâne nimic, devenim infideli sau „aruncăm” partenerii ca pe niște măsele stricate. Au avut loc războaie și oamenii și-au vărsat sângele pentru independență și libertate. Iată ce facem cu libertatea, o folosim pentru a strica iubirea sau pentru a alege singurătatea. Singurătatea a devenit o alegere naturală.

La fel am făcut și eu…

Habar n-am cum arată iubirea împărtășită, cea care emană liniște și siguranță, cea care împlinește și fericește! Eu sunt soră cu singurătatea…

Sharing is caring!

17 thoughts on “Unde se adună regretele?

      1. Rezolva-le tu. Sunt dupa cum te comporti. Dur sau Painea Lui Dumnezeu. 😛 :* <3 ^_^

        Bine, eu nu vreau ca sotia sa nu ma iubeasca. Eu cred in dragoste.

  1. …m-am lamurit,lucrurile sunt simple cu tine…vorbeste cu astia de la serviciile secrete sa-ti dea,sa-ti faca o injectie de stergere a memoriei…vei fi fericita!!!!:)))))

    1. N-aș renunța la amintirile mele, dragă! :))
      Am înnebunit?!
      Niciodată!
      Dacă mi-aș pierde memoria, despre ce aș mai scrie?!

  2. ….oooo…despre ce ai scrie???…in urmatoarele secunde ti-ai imbogati experienta de viata!!!!

  3. Singuratatea nu e neaparat rea daca e trecatoare.
    Oamenii isi doresc mult sa simta ca fac parte din viata cuiva. Ca impart clipe, griji, bucurii si suparari cu cineva. Sa nu ne ajunga uratul, cum zic cantecele vechi din folclor.
    Tu ai aflat dragostea, eu la fel, si poate si alti comentatori de-ai tai au cunoscut-o. E inca puternica, ne trage in urma mereu. Nu acceptam ca s-a terminat. Dar s-a terminat. Raman amintirile pe care nu ni le poate lua nimeni.
    Cat despre casatoriile care nu sunt bazate pe dragoste, poate ca pe termen lung, nu reprezinta ceva rau. Chiar daca e trist, milioane de copii au aparut pe lume din neiubire. Asta e specia umana.

    1. Articolul ăsta e scris acum un an, de asta are acest iz de tristețe.
      Acum nu mă mai trage nimeni și nimic în urmă. Sunt exact unde trebuie să fiu.

        1. Nu, nu am un jurnal. Am încercat să scriu o carte, dar nu am terminat-o. Din când în când mai public din ea pe blog.

Comments are closed.